Infofinanciar > Info > Gabriela Firea și angajările făcute pentru imagine. Cum a restricționat și concediat un activist orfan
Info

Gabriela Firea și angajările făcute pentru imagine. Cum a restricționat și concediat un activist orfan

Gabriela Firea și angajările făcute pentru imagine. Cum a restricționat și concediat un activist orfan
Credit imagine: iDevice.ro

Vișinel Bălan, care a trăit până la vârsta de 26 de ani în sistemul românesc de plasament, a avut o ascensiune incredibilă. El a ajuns chiar să ocupe funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții (ANPDCA), însă în luna aprilie a acestui an, a fost demis în tăcere de către ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Fostul vicepreședinte al ANPDCA a luat atitudine, atât în fața instanțelor de judecată, cât și în presă. El a relatat jurnaliștilor modul în care a fost angajat de către Minister pentru imagine, faptul că a fost folosit mai degrabă pentru imagine și nu i s-a permis să acționeze în mod real, în cele din urmă fiind concediat atunci când a devenit vocal cu privire la condițiile improprii din orfelinate. Mai mult, activistul a atras atenția asupra numărului mare de sinucidere din sistemul românesc de plasament.

Începutul manevrelor lui Firea

După ce Vișinel Bălan s-a făcut cunoscut prin activismul său, în special din postura de jurnalist, Ministerul Familiei l-a recrutat, după cum declară acesta:

„(…) am fost sunat din anturajul meu de avocații care mă ajută și mi s-a zis că ei (ministerul) caută pe cineva, mi-au zis că Firea vrea să mă vadă. M-am văzut pe 19 ianuarie 2022, două ore și jumătate față în față și am discutat probleme din sistem. Mi-a spus că am libertate șă reformez Protecția Copilului. (…) Pe 3 martie am fost numit, Firea s-a bazat pe activismul meu, am fost numit, mi-au dat cel mai prăpădit birou la ultimul etaj și mi se tot repeta zilnic „te rog frumos să stai cuminte, dacă nu ne deranjezi totul merge perfect”, la care eu zic „stați, că nu am venit ca să stau cuminte, am venit să fac ceva. Mi se tot repeta „sistemul trebuie să aibă încredere în tine”. Imediat m-am dus cu 24 de măsuri care mi se păreau necesare, am tot fost amânat, între timp am vorbit cu domnul profesor Vlad Alexandrescu, (fostul ministru al Culturii). Eu am fost consilierul lui de cabinet, l-am sunat și i-am zis că „nu mai fac față, ăștia îmi tot spun să stau cuminte, nu am voie să fac nimic”. Atenție, eu eram subsecretar de Stat, eram șeful lor și nu aveam voie să interacționez cu nimeni. Aveam interdicție”.

Așadar, în ciuda unei aparente poziții de putere, Vișinel Bălan nu avea în mod real nicio influență, fiind folosit mai degrabă pentru imagine: „Eu aveam un background m-au luat pentru imagine ei, îmi repetau asta: până nu are încredere sistemul în tine nu putem să te lăsăm! Tu reprezinți un pericol, pe funcția pe care ești, reprezinți un pericol pentru noi. (…) tu dacă demonstrezi că ești de partea sistemului te vom lăsa, tu în acest moment nu demonstrezi că ești de partea noastră, ci împotriva noastră. Eu sunt pentru copii, că de-aia m-ai pus acolo.

Mai îmi spuneau că am gura mare și că oricum am crescut în casa de copii, că vin cu traumele mele și că vin probabil ca să mă răzbun”.

Iar în momentul în care nu a mai deservit scopurilor pentru care a fost angajat și a prezentat niște realități incomode, a fost înlăturat din funcție.