Infofinanciar > Info > Gabriela Firea șterge pe jos cu Nicușor Dan! „Este un primar mincinos”
Info

Gabriela Firea șterge pe jos cu Nicușor Dan! „Este un primar mincinos”

Gabriela Firea șterge pe jos cu Nicușor Dan!  „Este un primar mincinos”
Sursa foto: mediafax.ro

Fostul primar al Bucureștiului afirmă că Arena Națională a avut mereu contract de mentenanță pentru toate sistemele, inclusiv pentru acoperișul retractabil, dar cu toate acestea, Nicușor Dan acuză fosta administrație ca nu a asigurat mentenanța la acoperișul Arenei Naționale.

Chiar dacă nu au avut niciodată o relație fără tensiuni, se pare că războiul dintre cei doi este departe de a se finaliza, ba chiar se tot aprinde și devine din ce în ce mai intens.

Încă de la începutul mandatului său la primăria Capitalei, Nicușor Dan venea cu niște dezvăluiri despre cum funcționa vechea conducere și a realizat numeroase acuze adresate PSD-ului, și mai ales fostului edil. După primele luni de activitate, Nicușor Dan declara că atunci când a preluat primăria aceasta era „precum un pacient în comă aflat la terapie intensivă”. De altfel, nici Gabriela Firea nu se lasă mai prejos și continuă războiul început între ea și actualul primar, lansând alte acuze.

Fostul edil îl acuză pe Nicușor că a falimentat o instituție

Gabriela Firea, într-o postare pe propria pagină a unei rețele sociale, lansează următoarele acuzații împotriva actualului primar al Capitalei, Nicușor Dan:

„Prezint aici dovezile că Nicușor Dan este un primar mincinos, incapabil să accepte adevărul, nu doar incompetent. Eu vin cu documente, Nicușor scrie metafore pe facebook!

Așa cum nu reușește să se țină de cuvânt în privința promisiunilor din campanie dar nici să continue lucruri începute de mine și de echipa mea, nu poate nici să recunoască situația de la Arena Națională de care este răspunzător în totalitate.

Am spus adevărul și vă prezint documentele pe care dl Dan se face că nu le cunoaște. Deși, detaliile de mai jos sunt și în celebrul raport al corpului de control pe care-l vântură același Nicușor Dan.

Ori l-au mințit subordonații, ori nu a înțeles ce au scris acolo.

Sau, cine știe? Nu vrea să se afle că falimentul în care a împins cu bună știință Compania Municipală Tehnologia Informației a dus la tot ce acuză chiar el acum.”, afirmă fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea, revoltată pe facebook la adresa lui Nicușor Dan

Pe de altă parte, ea mai postează pe pagina sa de facebook câteva capturi din acele documente pe care ea susține că le are:

„Postez câteva capturi din acele documente, în care totul este foarte clar:

  1. Arena Națională A AVUT MEREU contract de mentenanță pentru toate sistemele, inclusiv pentru acoperișul retractabil.

În acordul-cadru nr. 694/23.05.2018, semnat între Primăria Capitalei și asocierea a două companii municipale, a fost inclusă mentenanța preventivă pentru „sisteme electromecanice cu regim special”. Acoperișul retractabil al Arenei Naționale și video-cubul fac parte dintr-un astfel de ansamblu. Ele nu pot funcționa separat. Acordul și contractele subsecvente sunt publice.

  1. Arena Națională A RĂMAS FĂRĂ MENTENANȚĂ la acoperișul retractabil când Nicușor Dan a FALIMENTAT și închis Compania Municipală Tehnologia Informației.

Această companie asigura mentenanța preventivă și a avut grijă ca acoperișul să funcționeze. Toate mecanismele defecte au fost înlocuite, iar achizițiile pot fi verificate pe SICAP! Compania Municipală a lucrat permanent cu reprezentantul producătorului.

  1. Acoperișul NU ERA STRICAT în Decembrie 2020, când deja dl Dan era primar general, drept dovadă că a putut fi închis la solicitarea organizatorilor meciului FCSB-UTA. Dar a fost ținut închis patru zile la temperaturi scăzute, contrar indicațiilor producătorului, și s-a stricat când s-a încercat retragerea copertinei. Nimeni nu s-a opus atunci, niciun specialist din jurul lui Nicușor Dan! Defecțiunile provocate atunci sunt, de altfel, recunoscute și de reprezentantul producătorului, chemat să facă reparațiile.
  2. În anul 2020, Primăria Capitalei a încercat contractarea unor servicii suplimentare de mentenanță corectivă pentru acoperișul retractabil. Licitația a fost anulată pentru că singura ofertă primită a fost considerată neconformă.

Domnule primar care ați distrus Capitala, ce mai aveți de zis? Tot vorbe goale pe Internet?”, menționează Gabriela Firea pe facebook.