Cu 30 de ani de prezență în România, Allianz-Țiriac Asigurări este unul dintre liderii pieței autohtone de asigurări. Statut confirmat prin performanțele obținute, dar și prin premiul acordat de revista Capital în cadrul Galei Companii de elită, ediția 2024.
În cadrul Galei Capital Companii de elită, ediția 2024, Alianz-Țiriac Asigurări a primit Premiul pentru prima asigurare de viață care poate fi achiziționată 100% online.
„Mulțumim foarte mult pentru acest premiu și suntem onorați să fim astăzi aici. Cred că este o încoronare a tot ceea ce am încercat să facem prin a aduce asigurările de viață într-un mod simplu și ușor”, a declarat Adriana Matache, director financiar al Allianz-Țiriac Asigurări.
Prima asigurare de viață 100% online
Lansat anul trecut, noul produs Allianz-Țiriac Asigurări, MyProtect, reprezintă prima asigurare de viață 100% online și cu preț fix.
„Atunci când suntem copii, părinții ne spun că viața noastră este cel mai de preț și mai important lucru. Atunci când ajungem adulți însă, primul lucru pe care îl asigurăm este mașina, poate casa. Și poate ne luăm o asigurare când plecăm în călătorie. Nu ne propunem să protejăm viața pentru că, poate, produsele de asigurare ni se par complexe. Dar aș vrea să ne gândim că, atunci când ne cumpărăm o poliță RCA, doar pasagerii sunt asigurați în cazul unui eveniment nefericit. Nu și șoferul. Sunt foarte multe necunoscute, aș spune, în zona de asigurări de viață, și poate de aceea oamenii sunt reticenți. Ce am încercat noi să facem a fost să aducem pe piață un produs care să arate tuturor că asigurarea de viață poate fi simplă”, a declarat Marilena Bârliga, director Divizia Market Management şi Comunicare Allianz-Țiriac Asigurări, pe scena Galei Capital.
Potrivit acesteia, My Protect demonstrează că asigurările de viață pot fi atât accesibile, cât și simple. „Soluția noastră se integrează în orice buget și poate fi achiziționată online în doar 6 click-uri. Cu acest produs, deschidem calea către asigurări mai cuprinzătoare. Iar echipa noastră de consultanți și parteneri Allianz-Țiriac este pregătită să ofere toate detaliile necesare. Suntem mândri de lansarea My Protect. Și suntem siguri că va contribui la reducerea deficitului de protecție din România”, a mai explicat Marilena Bârliga.
Trei decenii de prezență Allianz-Țiriac
Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume. În primul semestru din 2024, compania a înregistrat prime brute subscrise de 1,8 miliarde de lei. Acestea au fost cu 7% mai mari față de aceeași perioadă din 2023. Asigurările de viață au avut cel mai mare ritm de creștere, fiind la jumătatea anului linia cea mai dinamică din portofoliul Allianz-Țiriac.
În primele șase luni, cheltuiala totală cu daunele brute s-a majorat cu 35% față de aceeași perioada a anului trecut. Ritmul său de creștere este de cinci ori mai mare decât cel al primelor brute subscrise.
Din cheltuiala totală cu daunele brute de 1,2 miliarde de lei, mai mult de 725 milioane de lei s-au întors la asigurați prin despăgubirile plătite. Alte 53 de milioane lei au reprezentat maturități și răscumpărări plătite. Iar peste 460 de milioane de lei au fost direcționate în rezerve de daună (pentru daune avizate și neavizate). Acestea garantează plățile viitoare, conform angajamentelor asumate.
„Misiunea noastră este clară: oferim sprijin și încredere atunci când apar dificultăți. Fie că vorbim despre probleme de sănătate, incendii, furtuni care afectează locuințele, avarii ale mașinilor și multe altele, asigurații noștri știu că se pot baza pe noi pentru a reconstrui împreună. Cifrele de la jumătatea anului în care aniversăm trei decenii de prezență în România confirmă că ne îndeplinim cu succes misiunea. Și ne dau încredere că vom încheia anul 2024 cu cele mai bune rezultate. Dar și cu cea mai mare contribuție la susținerea românilor și României”, a declarat Virgil Șoncuțean, CEO Allianz-Țiriac Asigurări.
Un an cu rezultate de excepție
La finalul anului trecut, Allianz-Țiriac a raportat rezultate financiare solide și o creștere susținută. Acestea au fost asigurate, în principal, de evoluția pozitivă înregistrate în segmentele asigurărilor de viață, asigurărilor auto și a celor facultative pentru locuințe.
Volumul total al primelor brute subscrise a fost de aproape 3,5 miliarde lei în 2023. Acesta au fost în creștere cu peste 21% față de anul precedent. Un avans semnificativ a fost înregistrat și în segmentul asigurărilor de viață. Saltul a fost de 30% față de aceeași perioada a anului anterior.
Pe lângă despăgubirile plătite, Allianz-Țiriac a încheiat 2023 cu peste 4,5 miliarde de lei în rezerve tehnice și o rată a solvabilității de 130%.
Revista Capital Top 300 companii este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul edituradecarte.ro. Ediția 2024 a Galei Capital Companii de elită poate fi urmărită pe canalul YouTube Hai România.