Fildas-Catena este unul dintre principalii contributori la creșterea standardelor în domeniul farma și al sănătăți din România. Performanțele grupului, care ocupă poziția de lider în sectorul distribuției și retailului farma, au fost premiate în cadrul ediției 2024 a Galei Capital Companii de elită.
În cadrul Galei Capital Companii de elită, ediția 2024, Grupul Fildas-Catena a primit Premiul pentru consolidarea statutului de lider în sectorul distribuției și retailului farma. Distincția a fost ridicată de Alina Marinescu, director general Catena, și Daniel Marin, director general Fildas Traiding.
„Vă mulțumim pentru acest premiu, care confirmă încă o dată valoarea brandului nostru 100% românesc. Dar și aportul Fildas-Catena în creșterea standardelor în domeniul farma și al sănătății. Acest lucru nu era posibil fără aportul colegilor noștri, atât al celor din Fildas, cât al celor din Catena. Cărora le mulțumim pentru activitatea de zi cu zi și pentru devotament. Mulțumim Capital, pentru această seară minunată dedicată excelenței”, a declarat Alina Marinescu, director general Catena, pe scena Galei Capital.
Lider în sectorul distribuției și retailului farma
Fildas-Catena a reușit să-și consolideze în 2023 poziția de lider deținută în ultimii ani în sectorul distribuției și retailului farma. Grupul a avut anul trecut o evoluție pozitivă a principalilor săi indicatori economici. Astfel, Fildas Trading a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 6,902 miliarde lei. Profitul net al grupului a fost de 320 milioane lei. Farmaciile Catena au totalizat o cifră de afaceri de 7,135 miliarde lei și un profit net de 359 milioane lei.
„Dar principalul factor de creștere este calitatea umană, profesionalismul, empatia și respectul reciproc între colegii marii echipe Fildas-Catena”, a declarat Vlad Țigoiu, Chief Strategy Officer Fildas-Catena Group.
Dezvoltare sustenabilă pe termen lung
Ca și în anii precedenți, cele mai importante investiții ale grupului sunt direcționate către dezvoltarea infrastructurii informatice, automatizării și creșterii capacităților logistice în cadrul unor proiecte strategice multianuale. Dar și către extinderea lanțului de farmacii. Astfel încât Catena să fie tot mai aproape de oameni.
„O altă direcție importantă ține de partea de sustenabilitate, protecția mediului și utilizarea energiei verzi. În acest sens adoptăm și aplicăm cele mai noi principii și tehnologii disponibile”, a precizat Vlad Țigoiu.
Grupul de firme este construit pe un model financiar și operațional robust. „Fildas-Catena are un grad mic de îndatorare și indicatori de productivitate sănătoși. Ceea ce a creat premisele unei dezvoltări sustenabile pe termen lung. Faptul că suntem o afacere de familie ne-a ajutat să ne adaptăm rapid contextului și realităților din teren. Dar și să acționăm în cel mai eficient mod în fața oricăror provocări”, a mai declarat Strategy Officer Fildas-Catena Group.
Provocarea anului
Una dintre cele mai importante provocări pentru mediul de business din România a fost introducerea taxei de 1% din cifra de afaceri pentru firmele mari.
„Față de ultimii ani în care ne-am confruntat cu riscuri legate de inflație și de indisponibilitatea unor medicamente și materii prime, cauzate de disfuncționalitățile apărute pe traseul lanțurilor logistice internaționale, acum cea mai importantă provocare este legată de introducerea în România a taxării firmelor mari cu 1% din cifra de afaceri”, a subliniat reprezentantul Fildas-Catena.
Potrivit acestuia, introducerea unei taxe calculate ca procent din cifra de afaceri la medicamente cu preț impus și adaosuri foarte mici a dus la dificultăți de aprovizionare cu medicamente unde cheltuielile de operare sunt mai mari decat adaosul impus plus procentul datorat ca impozit.
„Au apărut și elemente neconcurențiale în piață, ca urmare a taxării diferențiate. Există ramuri industriale, societăți individuale și linii de afaceri care nu pot susține o astfel de taxă. Sperăm ca pe parcursul acestui an să se renunțe la acestă formă de impozitare. Și să se revină la principiile cotei unice de impozitare în vigoare”, a mai afirmat Vlad Țigoiu.
CSR-ul ca vocație
Fildas-Catena se implică permanent în campanii de responsabilitate socială. Grupul consideră că aceasta este, pe lângă o îndatorire morală, o contribuție directă la dezvoltarea societății românești.
„Fildas-Catena este aproape de categoriile vulnerabile. Și va continua să sprijine an de an mai multe programe caritabile. Printre acestea se numără Festivalul Brazilor de Crăciun, eveniment organizat de Salvați Copiii România, care susține accesul la educație de calitate al copiilor provenind din medii defavorizate. Dar și programele Asociației OvidiuRo, pentru care vom finanța un proiect de cunoaștere a marilor personalități române ce și-au adus o mare contribuție la cultura mondială: Constantin Brâncuși, Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Grigorescu”, a mai precizat Vlad Țigoiu.
Grupul susține și Light into Europe, fundație care călăuzește pașii tinerilor nevăzători, cu ajutorul câinilor ghizi, spre o viață normală. De asemenea, este partener și susținător de tradiție al Fundației HOSPICE Casa Speranței. La rândul său, Catena se implică an de an în ample acțiuni de prevenție și de informare a populației. Acestea se desfășoară prin activități de promovare și practicare a unui stil de viață sănătos.
Revista Capital Top 300 companii este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul edituradecarte.ro. Ediția 2024 a Galei Capital Companii de elită poate fi urmărită pe canalul YouTube Hai România.