Diviodent, o companie cu două decenii de activitate, este astăzi unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții profesionale pentru cabinete stomatologice și de îngrijire dentară din țara noastră.
Pentru toată munca depusă în acești 20 de ani redacția Capital a premiat compania în cadrul galei Excelență în Medicină. Premiul primit de Diviodent a fost pentru „Două decenii de performanță în furnizarea de soluții profesionale pentru cabinete stomatologice”.
„Bună seara! Suntem copleșiți și onorați pentru că facem parte din cei 100 performeri. Pentru noi este o încununare a celor 20 de ani de activitate. Nu a fost ușor, au fost și urcușuri și coborâșuri, dar iată-ne aici. Sunt 20 de ani și sperăm ca acest premiu să ne ambiționeze și să mai luăm încă un premiu tot peste 20 de ani. Să fim aici împreună cu toată lumea. Suntem onorați să fim alături de atâția oameni, atâția medici cunoscuți și atâția oameni de business.
Compania noastră, Diviodent, se ocupă de consumabile pentru cabinetele de medicină dentară.
Viitorul constă în inovație și calitate. Mulțumim tuturor pentru încredere. Mulțumim revistei Capital și echipei noastre Diviodent”, declară pe scena Capital Mihaela Radu, cofondatoare Diviodent.
Munca titanică din spatele Diviodent
Diviodent își oferă produsele și prin platforma online DentalMall.ro. „Orientarea către calitate și sustenabilitate este o determinantă pentru întregul nostru portofoliu și suntem convinse că, deși tentația de a utiliza consumabile ieftine, din China, de exemplu, este mare, majoritatea medicilor stomatologi au o atitudine etică și nu sunt dispuși să se joace cu sănătatea pacienților lor”, declară Diana Baltac și Mihaela Radu, fondatoarele companiei.
Cele două femei de afaceri povestesc cum a evoluat această piață, una foarte complexă, competitivă și în continuă schimbare: „După 20 de ani în domeniu, pentru noi nu este dificil, este business as usual. Față de acum 10, 15 sau 20 de ani, e incomparabil mai simplu, mai ales datorită relațiilor comerciale solide pe care le-am dezvoltat în timp”.
De asemenea, Diana Baltac și Mihaela Radu vorbesc apoi despre prezent. Și despre ritmul accelerat al acestei industrii pe care îl văd ca pe o parte din procesul de business. „Piața consumabilelor pentru cabinete stomatologice crește, alimentată de interesul în creștere al românilor pentru igienă și estetică dentară. Ne așteptăm ca în 10 ani să fie mult mai orientată către calitate, o consecință firească a creșterii nivelului de trai”, adaugă cele două fondatoare ale companiei Diviodent.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy) și poate fi urmărit aici.