Din anul 2024, milioane de români vor rămâne fără ajutoare de la stat. Este vorba de ajutorul one-off. Acest anunț a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu. Acest ajutor a fost acordat ultima dată în octombrie în 2023.
„One-off-ul a fost pentru că am luat în aplicare anul curent, nu am luat un an înainte, cum spunea legea. De fapt am aplicat și legea și am venit și cu one-off să acoperim până la 15%, cât era inflația”, a transmis premierul.
Se mai oferă ajutoare de la stat ?
În ceea ce privește pregătirea unor alte ajutoare, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a spus că pentru 2024 încă se fac evaluări. În momentul de față, este o decizi clară cea a majorărilor pensiilor.
„De asemenea, vom avea în aplicare, de anul următor, venitul minim de incluziune și împreună cu colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu colegii de la alte ministere de linie, încă studiem cu ce măsuri active putem să venim anul următor de așa manieră încât să fie cât mai de folos pentru România”, a transmis ministrul Muncii.
Oficialul a spus că se străduiește să aibă rezultate n cadrul ministerului pe care îl conduce. Aceasta a spus că își dorește finalizarea noii legi a pensiilor.
„Ne dorim foarte tare să finalizăm noua lege a pensiilor, contest pe fiecare coleg din Guvern să avem o procedură accelerată și ne propunem ca în această săptămână să intrăm deja cu legea după finalizarea procesului de transparență în Guvern, după care contez pe colegii parlamentari astfel încât și în Parlament să avem un dialog, un parteneriat corect și finalizarea procesului legislativ la timp astfel încât până la data de 20 noiembrie legea să fie adoptată. Sunt sigură că așa va fi, fiindcă cine se poate opune unei legi care îmbunătățește viața românilor?”, a declarat Simona Bucura Oprescu, conform antena3.ro.
Pensiile, cel mai important aspect
Ministrul Muncii a spus că pentru a aplica această lege este necesară o piață a muncii puternică. Din această cauză, ministrul pe care îl conduse vrea să vină și în zona de ocupare a măsurilor active. De asemenea, vor exista alte măsuri în ceea ce privește asistența socială pe partea de incluziune.
Pensiile românilor vor crește de două ori anul următor. Prima majorare va avea loc la data de 1 ianuarie. Procentajul cu care va crește va fi de 13,8%. Cea de-a doua creștere va fi în luna septembrie a anului viitor. Aceasta se va produce după recalcularea pensiilor.
„Pensiile se plătesc lună pe lună, prin urmare, de la 1 septembrie vor avea noile pensii recalculate în care vor vedea exact punctele de contributivitate, punctele necontributive şi punctele de stabilitate pe care le au fiecare dintre dânşii şi care, sigur, vor duce la o creştere a pensiei de peste 40 la sută, în medie. Fiecare român este important să ştie că nu va avea o pensie mai mică prin noua lege a pensiilor se va menţine cuantumul cei mai favorabil şi peste 3 milioane de români vor avea pensii mai mari”,a declarat ministrul Muncii.