OMV a transmis că grupul rus, Gazprom a livrat cu 70% mai puțin decât cantitatea totală comandată, conform Reuters și AFP.
La terminalul de la Baumgarten din Austria, țară dependentă de gazul rusesc, a ajuns o cantitatea extrem de redusă.Aproximativ 80% din gazele din Austria sunt importate din Rusia. Guvernul austriac a fost unul care nu a susținut un embargo în ceea ce privește gazul rusesc, acțiune survenită în urma izbucnirii războiului din Ucraina de către Vladimir Putin la data de 24 februarie 2022, conform EFE.
„OMV a fost informat de Gazprom despre o diminuare a aprovizionării cu gaze naturale, ceea ce se traduce astăzi printr-o diminuare cu 70% a volumelor care ajung la terminalul de la Baumgarten.”, au declarat oficialii companiei într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Conform Economica.net, Andreas Rinofner, purtător de cuvînt al OMV a transmis faptul că umplerea depozitelor de gaze va depind eîn princiapl de consumul zilnic și de achizițiile suplimentare. Ceea ce este extrem de complicat este faptul că informații în ceea ce privesc cantitățile de gaze livrate se prezintă cu cel mult o zi, două mai târziu.
„În caz de necesitate, cantităţile care lipsesc pot fi compensate din rezerve sau de pe piaţa spot.”, au spus oficialii OMV.
Ministerul Energiei din Austria a transmis faptul că autoritățile „urmăresc situația și sunt permanent în legătură cu OMV”.
„În aceste momente nu sunt indicii că ar putea avea loc o întrerupere a aprovizionării, dar suntem pregătiţi pentru toate scenariile.”, a spus ministerul într-un comunicat.
Rușii joacă după propriile reguli
Alexei Miller, șeful Gazprom a transmis faptul că și-a oprit constant livrările către Europa pe fondul invaziei Rusia din Ucraina, dar și al sancțiunilor impuse de Occident.
„Produsul nostru, regulile noastre. Nu jucăm după reguli pe care nu le-am făcut noi.”, a declarat Miller la forumul economic de la Sankt Petersburg.
OMV este cea ai mare companie industrială din Austria. În România, aceasta deține aproximativ 51% din acțiuni OMV Petrom, în timp ce statul român are doar 20%.
Aceeași problemă referitoare la livrarea redusă de gaze a fost simțită și de grupul italian Eni. Către acesta a fost livrată doar 50% din cantitatea solicitată inițial. Pentru problemă a fost invocată din partea rușilor o problemă tehnică.
De asemnea, către Germania livrările de gaze au fost întrerupte zece zile pentru lucrări de mentenanță, ce erau programate înainte la conducta NordStream 1. Oficialii nemți sunt extrem de îngrijorați cu privire la aceste livrări, întrucât ele ar putea să nu fie restabilite.