În luna aprilie, Rusia a oprit livrările de gaze pentru mai multe state, însă Bulgaria a este una dintre cele mai afectate dintre acestea. Din teama unei penurii care ar putea să lovească iarna aceasta, Guvernul bulgar dorește să reia negocierile cu Gazprom.
„Negocierile cu Gazprom Export pentru reluarea livrărilor în cadrul contractului actual” – care expiră la finalul lunii decembrie – „sunt acum inevitabile”, a declarat actualul ministru bulgar al Energiei, Rosen Hristov, într-o conferință de presă luni. Presați de timp și lipsă de soluții, bulgarii văd această soluție ca fiiind singura valabilă pentru a obține un tarif acceptabil pentru companii.
„Negocierile cu Gazprom vor fi dificile”, a avertizat însă oficialul, subliniind că ce va rezulta în urma acestora va depinde de guvernul care va reieși de la urne la începutul lunii octombrie.
În replică la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană ca urmare a ofensivei declanșate de Rusia în Ucraina, președintele Vladimir Putin a cerut ca cumpărătorii de gaz rusesc din țările „neprietenoase” să plătească în ruble, prin conturi din Rusia, în caz contrar riscând să fie privați de livrări, potrivit HotNews.
Plata în ruble
Țara balcanică, până acum puternic dependentă din punct de vedere energetic de Moscova, a refuzat să plătească în ruble și a întreprins mai multe iniţiative pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare.
Însă guvernul prim-ministrului pro-european Kiril Petkov a fost răsturnat în iunie printr-o moțiune de cenzură, iar cabinetul interimar instalat în urma acestuia a făcut apel la „mai multă moderație” față de Rusia, de care Bulgaria este apropiată din punct de vedere istoric.
Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria erau din Rusia. În 27 aprilie, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.
Anual, Bulgaria consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze.
Ministrul Rossen Hristov, specialist în domeniul energiei, care la un moment dat a lucrat pentru compania italiană Enel, a primit acest portofoliu la 2 august, odată cu învestirea unui guvern interimar la Sofia.
Bulgaria trece printr-o criză politică de mai multe luni și va avea alegeri anticipate la 2 octombrie.