Mircea Geoană, candidat independent la Președinție, a precizat că nu există ferme de troli în țara noastră. De asemenea, oficialul a mai menționat că el și campania sa nu utilizează conturi false.
„Nu există ferme de troli în România, eu nu folosesc așa ceva, campania mea nu folosește conturi false”, a susținut Geoană. Cu toate acestea, ministrul Digitalizării a declarat că au fost identificate mai multe rețele care acționau în slujba candidaților.
„Verificările trebuiau făcute la timp și nu la stimulul unui candidat la prezidențiale”, a mai adăugat Geoană. Ca urmare, Ministerul de Interne a anunțat deschiderea unui dosar penal în acest caz, potrivit g4media.