Infofinanciar > Esential > A ajuns George Simion „invizibil” în această campanie electorală? Ion Cristoiu: „Lucrează la firul ierbii”. Video
Esential

A ajuns George Simion „invizibil” în această campanie electorală? Ion Cristoiu: „Lucrează la firul ierbii”. Video

George Simion, Sursa foto Arhiva companiei
sursă foto: arhiva companiei

George Simion, candidatul AUR la președinția României, nu a mai ieșit cu nimic în evidență în această campanie electorală după anunțarea programului de țară cu tematică electorală. Acest fapt l-a pus puțin pe gânduri pe Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Acesta crede că liderul Alianței pentru Unirea Românilor are o altă strategie de comunicare politică și de a atragere electoratul. Asta mai ales că, în foarte multe sondaje de opinie, acesta obține un procent în jurul valorii de 20%.

Ion Cristoiu a participat luni, 28 octombrie, la podcastul „Hai LIVE”, moderat de Robert Turcescu, de pe canalul de YouTube „HAI România”. În cadrul acestei discuții, scriitorul a specificat faptul că a fost atent la mișcările politice ale lui George Simion și declară faptul că: „Voit sau nu, aceasta duce o campanie genială, tocmai pentru că nu se vede”. 

George Simion, „candidatul invizibil”?

Pe mai departe, publicistul explică cum, încă din 2020, de când AUR a intrat în Parlamentul României, George Simion apelase la altă strategie. „După acele alegeri, când ne-am trezit cu ei la Casa Poporului, m-am interesat cum au făcut, cum au reușit să obțină voturi, chiar dacă nu se auzise prea multe despre ei înainte. Într-o discuție cu cineva din Vrancea am aflat că se lucrează la firul ierbii”.

Scriitorul povestește în continuare cum, încă de pe atunci, în biserici, în ziua de duminică după slujbă, preoții vorbeau în predicile lor adresate enoriașilor prezenți despre AUR și cum ar fi bine să-i voteze pe ei. „Ceva îmi spune că George Simion face la fel și acum. Altfel, nu-mi explic cum are scorul ăsta în sondaje când el are o campanie inexistentă, nu prea apare nicăieri, comparativ cu ceilalți care sunt peste tot”, este de părere Ion Cristoiu. 

„Călare” pe online

Asta în primă fază, căci liderul AUR se evidențiază, printre restul, mai mult în mediul online, pe platformele de socializare. Și asta nu cu ocazia acestei campanii electorale, ci de patru ani de zile. „El și cu Diana Șoșoacă sunt singurii care știu foarte bine această rețetă a rețelelor sociale. Cei doi știu că publicul lor, electoratul care-i votează, nu se informează de la televizor, ci de pe TikTok și Facebook. În online are succes senzaționalul, iar George Simion știe foarte bine asta”, remarcă scriitorul.

Mai apoi, acesta evidențiază diferența dintre aparițiile televizate și cele din mediul online: „La televizor ieși și vorbești despre marea iubire, despre bunica, despre bucătărie și grădina de la țară. Pe TikTok trebuie să vii cu lucruri ieșite din comun, dacă se poate contrare mesajului oficial din partea autorităților. E un trend care s-a observat de la pandemie încoace, nu numai la noi și mai peste tot. Ei bine, George Simion e călare pe online, așa comunică el cu alegătorii. Nu are nevoie să iasă în presă, să meargă prea des la televizor”, punctează Ion Cristoiu, în cadrul podcastului „Hai LIVE”.