Infofinanciar > Info > Ger peste România! În ce regiuni se vor înregistra -20 de grade
Info

Ger peste România! În ce regiuni se vor înregistra -20 de grade

Val de aer polar, ninsori în România
sursa foto arhiva companiei

 Elena Mateescu, a explicat în exclusivitate la Antena 3 CNN cât mai durează gerul care a cuprins România.

„Vorbim de o perioadă mai rece decât în mod obișnuit. În această dimineață au fost actualizate alertele meteorologice, informarea meteorologică rămânând în vigoare până joi, la ora 10:00, pentru că ne așteptăm ca în această noapte, în special în partea de nord, centru și est a țării, minimele termice să coboare până la valori de -21…-20 de grade, în special în estul Transilvaniei, iar în noaptea de miercuri spre joi, îndeosebi în zonele estice și centrale, până la -16…-15 grade.

De asemenea, până în această seară la ora 23:00, mai rămân sub incidența avertizărilor meteorologice de cod galben sudul Moldovei, Dobrogea, jumătatea estică a Moldovei, deoarece rafalele de vânt vor depăși în continuare 55-70 de km/h și vor fi perioade în care intensificările de vânt vor fi asociate cu ninsori slabe”, susține Elena Mateescu în exclusivitate la Antena 3 CNN.