Infofinanciar > Lumea la zi > Germania, 2022: un nou cancelar și un nou guvern, dar lipsa lui Merkel lasă Puterea fără reprezentant global
Lumea la zi

Germania, 2022: un nou cancelar și un nou guvern, dar lipsa lui Merkel lasă Puterea fără reprezentant global

Germania, 2022:  un nou cancelar și un nou guvern, dar lipsa lui Merkel lasă Puterea fără reprezentant global
Foto: realitatea.net

Alegerile federale din toamna anului trecut au zdruncinat vizibil raportul de forțe.

Partidul Social Democrat, Partidul Verzilor și Partidul Liberal Democrat și-au unit forțele pentru a forma în premieră la nivel federal o coaliție semafor, numită astfel după culorile celor 3 formațiuni.

Pe de altă parte, după 16 ani grupul conservator CDU/CSU ia loc pe băncile opoziției, alături de Alternativa pentru Germania și Partidul Stângii.

Lumea nu va mai fi aceeși

Armata rusă atacă Ucraina, iar 3 zile mai târziu cancelarul federal Olaf Scholz anunță în Bundestag o schimbare de epocă: lumea nu va mai fi la fel ca înainte de atac, afirma cancelarul într-o cuvântare considerată istorică.

Cu acest prilej, el a anunțat crearea unui fond special de 100 miliarde de euro pentru Bundeswehr.

Scopul declarat este transformarea armatei federale într-o armată puternică, ultramodernă, capabilă să apere țara și aliații. Războiul și subiectele adiacente devin preocupările dominante, şi-n lunile care urmează.

În aprilie, parlamentul aprobă, cu o largă majoritate, propunerea Marii Coaliții și a Uniunii Creștin-Democrate privind livrarea de arme grele către Ucraina.

Dreapta radicală și stânga radicală avertizează că decizia va agrava conflictul. Guvernul obiectează că Ucraina are dreptul la autoapărare, că Putin nu cunoaște decât limbajul forței și că apucăturile imperialiste ale acestuia trebuie să înceteze.

Valul de scumpiri

În răstimp, germanii încep să simtă primele urmări ale războiului, după ce, la începutul lunii martie, prețul unui litru de motorină sare de 2 euro 50, în unele regiuni din țară.

Guvernul intervine cu o măsură de reducere a taxelor pe carburanți, ale cărei efecte benefice se lasă inițial așteptate.

În octombrie, inflația depășește pragul de 10 % și urcă la cel mai înalt nivel din ultimii 70 de ani.

”Frâna prețurilor”

Pentru prevenirea înrăutățirii situației, Executivul condus de cancelarul social-democratul Olaf Scholz, propune o așa-numită umbrelă defensivă, în valoare de 200 de miliarde de euro pe care parlamentul o adoptă în octombrie.

Criticată deschis de numeroase țări europene, între care și de Franța, ”Dubla lovitură”, așa cum a numit cancelarul Scholz, programul de ajutor finanțat prin credite – include așa-numita ”frână a prețului la gaze și electricitate”.

Măsura, ce va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, va garanta consumatorilor privați și industriei un preț redus pentru 80 respectiv 70 % din consumul lor pe anul trecut.

Ministerul Economiei prezintă în toamnă planul de economisire a energiei. Se au în vedere diminuarea temperaturii în spațiile publice, închiderea iluminatului decorativ etc.

În paralel, continuă apelurile apăsate pentru economisirea de energie. Se fac auzite la nivel local, dar și federal îndemnuri mai puțin obișnuite, precum utilizarea cârpei umede sau efectuarea de dușuri în comun pentru reducerea consumului de apă.

În decembrie, ministrul economiei, ecologistul Robert Habeck, mulțumește populației pentru că a înțeles imperativele momentului și afirmă că eforturile de reducere a consumului de energie vor fi de mare ajutor în sezonul rece 2023 2024.

Extindere fără precedent

Până atunci, a explicat Robert Habeck, infrastructura energetică a Germaniei va continua să se extindă în ritm accelerat, mărturie fiind timpul scurt în care a fost dat în folosință primul terminal de gaze naturale lichefiate din Republica Federală, acum 2 săptămâni.

Germania își ia la revedere de la un an greu, cu războaie, crize și conflicte, punând la grea încercare modelul economic german, prosperitatea și însăși libertatea, un an în care s-au făcut auzite avertismente că Republica Federală se află în plin proces de dezindustrializare, un an în care germanii au aflat că țara lor găzduiește patru mii de poduri aflate în stare critică și care necesită reabilitare grabnică, ori că lipsa severă de profesori sau educatoare închide multe școli și grădinițe, spre deziluzia copiilor și a părinților.

La fel cum lipsa acută de personal medical face ca timpul de așteptare la primiri urgențe să ajungă în unele locuri la patruzeci de ore.

Au mai aflat germanii și că  18 vehicule de infanterie Puma abia modernizate s-au stricat în timpul unui exercițiu de tragere în cadrul forței rapide a NATO. Sau că un prunc era să moară pentru că mama lui nu a găsit antibioticul de care copilul avea nevoie, decât prin intermediul unui grup de whatsapp, oferit de o altă mamă.

Se încheie un an în care nu puțini germani își vor însuși convingerea exprimată de președintele federal Frank-Walter Steinmeier, potrivit căruia țara va reuși să iasă biruitoare și mai puternică din marasm.