Aderarea României la zona de liberă circulație este sistată doar de Austria, în timp ce Țările de Jos au rezerve și cu privire la Bulgaria. Scopul ambelor țări este să intre în Schengen până la sfârșitul anului, dar până acum nu există semnale că acest lucru se poate întâmpla.
„Bulgaria și România au muncit din greu în acest sens. Iar acum este rândul țărilor din spațiul Schengen să se țină de cuvânt și să accepte cele două țări”, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, la o conferință de presă
Germania a sprijinit, de asemenea, extinderea UE. Annalena Baerbock a vorbit despre progresele țărilor candidate pentru aderarea la UE – Ucraina, Moldova, Republica Macedonia de Nord și alte țări din Balcanii de Vest care se luptă pentru aderarea la Uniune. Ea a declarat că Germania remarcă și apreciază eforturile și reformele făcute în aceste țări și susține extinderea Uniunii Europene în această direcție, iar Berlinul poate oferi asistență pentru a se face primii pași pe drumul către UE, coform Profit.ro.