Infofinanciar > Lumea la zi > Germania calcă pe cărbuni încinși. Criza energetică i-a făcut pe nemți să repornească termocentralele 
Lumea la zi

Germania calcă pe cărbuni încinși. Criza energetică i-a făcut pe nemți să repornească termocentralele 

Termoenergetica
Sursa foto: Profit.ro

Germania simte efectele reducerii de gaze din Rusia cel mai bine din Europa. Guvernul a decis repornirea termocentralelor pe cărbune, având în vedere contextul actual în care se află statul în ceea ce privește criza energetică.

Conform G4Media.ro, Germania importă din Rusia, doar jumătate din cantitatea de cărbune, însă chiar și așa, aceste livrări vor urma să se închidă. 

Această perspectivă de repornire a termocentralei pe cărbune a fost adusă în ochii publicului din luna mai a acestui an. La acel moment a fost emis un decret de urgență.

„Necesitatea unor capacități suplimentare de generare pe cărbune apare numai atunci când există un deficit de aprovizionare cu gaze sau dacă există amenințarea unei crize a gazelor iar consumul de gaze naturale pentru producția de electricitate trebuie să fie redus”, se precizează în decretul de urgență.

Cu toate că germanii au început din nou să folosească astfel de termocentrale, acest lucru nu va împiedica atingerea planului de a renunța la utilizarea cărbunelui pentru producția de electricitate în 2023.

„Trebuie să finalizăm eliminarea cărbunelui în Germania până în 2030. Acest lucru este mai important ca niciodată în criza actuală. Însă în drumul spre acel obiectiv, pe termen scurt, trebuie să ne consolidăm măsurile preventive și să menținem termocentralele pe cărbune în rezervă, o perioadă mai lungă de timp”, se precizează în același decret.

Rușii caută doar scuze

„Turbina este aici, poate fi livrată. Cineva doar trebuie să spună că o vrea şi atunci va fi foarte rapid acolo”, au transmis nemții.

Cancelarul Olaf Scholz s-a pozat alături de o turbină de gaze care era construită de Siemens Energy. Acesta a făcut lucrul în mod ostentativ, având în vedere faptul că turbina trebuia să aibă ca destinație finală Rusia. Acesta a transmis faptul că nimic nu stă în calea transportului acesteia către teritoriul rus.

„Doar că beneficiarul rus trebuie să spună că vrea turbina şi va da informaţiile vamale necesare pentru transportul în Rusia”, a susținut el.

Către Germania cantitatea maximă la care poate ajunge livrarea zilnică este de aproximativ 1800 de gigawați/oră. La momentul actual, Rusia livrează doar 350.

Vladimir Putin a transmis faptul că transportul unei cantități mai mari este împiedicat de lipsa turbinelor de gaze. Guvernul din Germania nu crede aceste afirmații sunt reale, susținând faptul că la baza este un declin politic.

„Doar că beneficiarul rus trebuie să spună că vrea turbina şi va da informaţiile vamale necesare pentru transportul în Rusia”, a continuat cancelarul.

Din perspectiva germanilor, livrarea de gaze din Rusia nu se va mai produce cum a fost inițial. Aceștia caută în fiecare zi noi alternative pentru a putea face față noii crize care îi paște.

Despre acest subiect, a vorbit și Scholz, spunând că este în căutare de „o măsură de urgenţă, limitată strict în timp, care nu are voie să ne afecteze obiectivele de mediu”.

„Ceea ce nu are voie să ni se întâmple este o renaştere globală a energiei fosile, şi mai ales a cărbunelui”, a enunțat cancelarul.