Infofinanciar > Lumea la zi > Germania menține controalele la frontieră. Măsura este extinsă peste termenul limită
Lumea la zi

Germania menține controalele la frontieră. Măsura este extinsă peste termenul limită

Germania menține controalele la frontieră. Măsura este extinsă peste termenul limită
Sursa foto: Arhiva companiei

Nancy Faeser, ministrul de Interne, a declarat că Germania va menține controalele la frontieră dincolo de luna martie.

Germania va prelungi controalele la frontiere dincolo de luna martie 2025. Măsura, necesară pentru combaterea imigraţiei ilegale, a fost prezentată ca un succes de către ministrul Faeser.

„Aproximativ 1.800 de traficanţi de persoane au fost arestaţi şi aproape 40.000 de persoane au fost returnate”, a declarat oficialul german. Germania a crescut cu peste 50% numărul expulzărilor și a fost prima ţară care a expulzat infractori în Afganistan. Faeser a declarat că măsura a fost „necesară pentru siguranţa publică

Politica germană este privită cu reticență de Comisia Europeană. Bruxellesul insistă că, deși permise, controalele la frontieră sunt măsuri „excepţionale”. Controalele de la granițele Germaniei au provocat blocaje la punctele de trecere a frontierei cu Franţa, Luxemburg şi Polonia, conform news.ro.