Cancelarul german Olaf Scholz efectuează în acest weekend a treia sa vizită în Africa sub-sahariană în doi ani, deoarece conflictele din alte părţi evidenţiază importanţa tot mai mare a unei regiuni bogate în energie în care Berlinul a avut în mod tradiţional o implicare redusă, transmite Reuters.
El viziează marele producător de energie Nigeria, precum şi Ghana, cu fluxurile de migraţie şi instabilitatea din Africa de Vest aflate, de asemenea, pe agenda sa.
O mare parte din impulsul pentru călătorie a venit din conştientizarea că Germania – şi Europa – au nevoie de Africa mai mult decât credeau, a spus parlamentarul Verzilor Anton Hofreiter. ”Oamenii şi-au dat seama că avem nevoie de aliaţi împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia”. Şi deodată am observat că nu erau neapărat de partea noastră… A fost o trezire grosolană, a spus el.
„Ţările exportatoare de petrol se confruntă cu întrebarea dacă vor să scoată tot acel gaz sau să-l folosească. Suntem foarte deschişi să discutăm cu Nigeria dacă putem cumpăra şi gaz”, a declarat un oficial german în legătură cu această vizită.
Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui să se analizeze subinvestiţia cronică în sectorul energetic al Nigeriei – problemă pe care delegaţia de afaceri încă neidentificată care îl însoţeşte pe Scholz ar putea ajuta la rezolvare. Ei pot vedea, de asemenea, Nigeria, cu o populaţie de 200 de milioane şi Ghana, cu 30 de milioane, drept surse de forţă de muncă de care Germania are mare nevoie, deoarece propria populaţie îmbătrâneşte din ce în ce mai mult, potrivit Reuters.