Infofinanciar > Lumea la zi > Germania este pe muchie de cuțit! Guvernul acordă ajutoare financiare
Lumea la zi

Germania este pe muchie de cuțit! Guvernul acordă ajutoare financiare

Germania este pe muchie de cuțit! Guvernul acordă ajutoare financiare
Sursa foto: dreamstime.com

Guvernul Ciolacu pregătește noi majorări de taxe pentru mediul de afaceri. În același timp, Germania vrea să evite un declin economic şi pentru asta va acorda facilităţi fiscale de 7 miliarde de euro pe an.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunțat marți un nou plan de relansare a activității economice în țara sa. Acesta constă într-un pachet de ajutoare fiscale care vizează în special întreprinderile mici şi mijlocii (IMM).

Relaxările fiscale

Conform lui Scholz, șirul de relaxări fiscale se axează mai mult pe întreprinderile mici şi mijlocii, sub formă de amortizări accelerate şi de prime de investiţii. Temerea față de declinul economic domină întoarcerea din vacanță. Acest lucru a pus Guvernul lui Scholz sub o mare presiune.

Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), fosta locomotivă a Uniunii Europene ar urma să fie singurul stat mare afectat de recesiune în 2023.

În acest context, cancelarul a subliniat în fața presei că este foarte important să fie lansată o ofensiva a Guvernului federal pentru a putea stimula o creștere a țării: ”Este, aşadar, foarte important ca, în această situaţie, să lansăm o ofensivă a Guvernului federal pentru a stimula creşterea ţării noastre, pentru a garanta că întreprinderile îşi iau deciziile (…) în privinţa investiţiilor şi oportunităţilor creşterii în favoarea ţării noastre”.

Programul de relansare

Guvernul său de coaliție, din care fac parte și Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal (FDP), a adoptat un program de relansare în zece puncte. Aceste prevede printre măsurile fiscale anunțat și o consolidare a stimulentor fiscale pentru cei din domeniul cercetării. De asemenea, a fost promisă și o îmbunătățire a deducerii fiscale a pierderilor din exploatare.

Accestul întreprinderilor cu mai puțin timp pe piețele de capital va fi facilitat prin măsuri în valoare de un miliard de euro. De asemenea, aici mai este vorba și despre o modernizare a economiei. Aceasta ar fi realizată prin țintirea protecției mediului în sectoarele construcţiilor şi transporturilor, cu ajutorul fondurilor în valoare de 211 miliarde de euro, anunţate anterior.

Planul organizat de Guvern vizează și relaxarea poverii birocratice a autorizațiilor de construcție prin recurge la Inteligența Artificială (AI). Berlinul se axează pe o adaptare mai rapidă a unui proiect de lege care vizează imigrația calificată, menit să regleze penuria de forţă de muncă, şi care urmează să fie supus la vot în Parlament.

Industria a fost lovită puternic în urma creşterii preţurilor energiei, din cauza războiului din Ucraina. Așadar, coaliţia guvernamentală dorește să le garanteze întreprindelor furnizarea de energie la un preț abordabil. Acest lucru ar fi realizat prin preţuri subvenţionate, dar care să nu se eternizeze, conform sursei spotmedia.ro.