Infofinanciar > Lumea la zi > Germania finanțează Ucraina cu echipamente militare suplimentare. Ce aparate noi au primit ucrainenii?
Lumea la zi

Germania finanțează Ucraina cu echipamente militare suplimentare. Ce aparate noi au primit ucrainenii?

razboi-ucraina, sursa foto - evz.ro
sursa foto - evz.ro

Guvernul Germaniei a furnizat Ucrainei echipamente militare adiționale, în încercarea de a contracara invazia militară rusă. Armata germană a transferat forțelor militare ucrainene două sisteme antiaeriene cu rază scurtă de acțiune de tip Iris-T, zece aparate radar de tip GO12 și 4.000 de grenade.

Această inițiativă a fost salutată de Andrei Iermak, șeful Cancelariei prezidențiale de la Kiev, care a exprimat mulțumiri partenerilor germani pentru sistemele Iris-T.

Germania a oferit joi echipamente militare Ucrainei

Germania reprezintă al doilea furnizor de asistență militară pentru Ucraina, după Statele Unite ale Americii. Numai în acest an, Germania a furnizat armament Ucrainei în valoare de 5,4 miliarde de euro, consolidând sprijinul pentru țara aflată în fața provocărilor conflictului cu Rusia.

Prin urmare, forțele militare ucrainene au primit de la armata germană două sisteme antiaeriene cu rază scurtă de acțiune de tip Iris-T, zece aparate radar de tip GO12 și 4.000 de grenade. ,,Le mulțumim mult partenerilor germani pentru sistemele Iris-T”, a reacționat Andrei Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev.

În apropiere de Moscova, armata rusă a expus echipamente militare occidentale pe care le-a capturat pe frontul din Ucraina, într-un gest menit să își evidențieze propriile arsenal și să submineze contraofensiva ucraineană în desfășurare. Informația a fost raportată miercuri de agenția France Presse și preluată de Agerpres. Această expoziție a fost organizată în Parcul Patriot, unde, în cadrul târgului militar Armata 2023, sunt prezentate și o serie de arme rusești.

Rușii au găsit echipamente abandonate de ucraineni

,,A fost abandonat pe câmpul de luptă, pentru că s-a stricat”, spune un comandant rus, cu casca militară pe cap, lângă un impunător transportor blindat MaxxPro, unul din numeroasele vehicule furnizate Ucrainei de către SUA. Acelaşi comandant prezintă alături şi un vehicul de luptă britanic Husky, cu parbrizul ciuruit de gloanţe.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a vizitat miercuri expoziţia. ,,Asta e ceramică ? Aha! O tehnologie avansată, merită să o vedem”, spune el în timp ce priveşte îndeaproape un blindat oferit Ucrainei de Australia. Medvedev a remarcat şi articole menite să arate îndoctrinarea ”ideologică” a tinerilor ucraineni, cum ar fi slogane naţionaliste ucrainene sau embleme are regimentului Azov.

Echipamentele capturate în timpul conflictului din Ucraina au devenit o atracție centrală a expoziției Armata 2023, care se va desfășura până pe 20 august. Evenimentul găzduiește delegații militare din țări considerate „prietene” ale Rusiei, cu accent pe regiunile Africa și Asia. Scopul principal al acestui târg este promovarea exportului de armament rusesc.

Târgul își propune să servească drept platformă de comunicare pentru industria militară a Rusiei și pentru armata rusă. În contextul în care Rusia a ocupat rapid teritorii ucrainene la începutul invaziei declanșate pe 24 februarie 2022. Kremlinul a afirmat în repetate rânduri în ultimele săptămâni că această contraofensivă, inițiată la începutul lunii iunie, nu a avut succes, în ciuda sprijinului militar semnificativ acordat Kievului de către țările din Occident, conform mediafax.ro.