Infofinanciar > Lumea la zi > Germania ia măsuri. Imigranții care au comis infracțiuni vor fi deportați în țările de proveniență
Lumea la zi

Germania ia măsuri. Imigranții care au comis infracțiuni vor fi deportați în țările de proveniență

Germania ia măsuri. Imigranții care au comis infracțiuni vor fi deportați în țările de proveniență
sursa foto arhiva

Germania are noi planuri pentru acest an. Mai exact, cancelarul Olaf Scholz dorește să deporteze imigranții care au comis infracțiuni.

Aceste măsuri drastice vin în urma unor comentarii aprinse pe tema imigrației. Scholz dorește să calmeze discuțiile interne înainte de alegerile parlamentare anticipate de pe data de 23 februarie. Primii imigrați de pe lista Germaniei sunt cei veniți din Siria.

„Infractorii ar trebui returnați în țara lor și vrem să aplicăm acest lucru ori de câte ori avem ocazia. Va exista o perioadă când, de exemplu, infractorii vor putea fi returnați în Siria? Da. Și sper că asta va fi curând. Și aceasta este cea mai urgență preocupare. Se vor întoarce cei care nu s-au acomodat aici în țările din care au venit și, în acest caz, în Siria”, a declarat cancelarul german, conform Digi24 .