Infofinanciar > Lumea la zi > Germania în declin, Italia în ascensiune! Cum va arăta evoluția celor două state europene în următoarea perioadă
Lumea la zi

Germania în declin, Italia în ascensiune! Cum va arăta evoluția celor două state europene în următoarea perioadă

Germania în declin, Italia în ascensiune! Cum va arăta evoluția celor două state europene în următoarea perioadă
Sursă foto: unsplash.com

În urma declanșării războiului de către ruși în Ucraina, statele europene s-au lovit de o criză energetică fără precedent, care le-a afectat economia și care va îngreuna iarna ce va veni. Potrivit mai multor date financiare,  cele mai afectate state din Europa sunt Germania, Ungaria și Austria, în timp ce la polul opus se află Franța, Suedia, Italia și Marea Britanie.

Diferența dintre cele două bastioane o face dependența pe care fiecare stat a avut-o de Federația Rusă până la începerea războiului. Însă, cele mai mari schimbări le vedem în cazul Germaniei, pe o parte, și pe cealaltă parte a Italiei, care au, practic, destine în contrast.

Italia a reușit să progreseze, deoarece oficialii de la Roma au reușit să rezolve la timp situația gazelor naturale. Astfel, Claudio Descalzi, directorul general al companiei energetice de stat italiene Eni, a efectuat mai multe călătorii la furnizorii de gaze din Africa, pentru a reuși să obțină contracte de livrare a combustibilului în peninsulă. Printre țările cu care italienii au avut discuții au fost Algeria în luna februarie, dar și Angola, Egipt și Republica Congo în luna martie.

De aceea, Italia a reușit să-și suplimenteze rezervele de gaze naturale pentru a putea face față iernii următoare, înlocuind resursele pe care le primea până la începerea războiului de la ruși.

Germania nu a reușit să-și rezerve gaze naturale

Pentru că nu a acționat la timp și nu dispune de resurse suficiente, Germania se pregătește să raționalizeze gazul și energia electrică populației. În plus, Ministerul german al Economiei a declarat că țara vrea să renunțe cât mai rapid la resursele rusești și să își diversifice aprovizionarea. Printre soluțiile nemților se închirierea a cinci terminale plutitoare pentru gaz natural lichefiat (GNL).

Totodată, Guvernul de la Berlin are ca obiectiv înlocuirea completă a gazului rusesc până la jumătatea anului 2024.

„Ne-am bazat prea mult pe aprovizionarea cu energie din Rusia”, a mărturisit cancelarul german Olaf Scholz în iunie. „Vechea ecuație conform căreia Rusia este un partener economic de încredere chiar și în criză nu se mai aplică”, a mai adăugat liderul Germaniei, potrivit Reuters.

Consumul Germaniei de anul trecut a fost reprezentat în proporție de 58% de gazele rusești (58 miliarde de metri cubi de gaz)

Algeria este salvarea Italiei

În totală opoziție cu situația Germaniei, Italia, prin oficialii săi, a susținut că nu va fi nevoie să raționalizeze gazul, iar guvernul a declarat că țara este „cea mai bună din Europa” în ceea ce privește securitatea energetică.

Totodată, Martijn Murphy, specialist în petrol și gaze la firma de cercetare Wood Mackenzie, a spus că, Italia este mai bine plasată decât multe alte țări pentru a face față unei încetări a aprovizionării rusești, datorită diversității mai mari a furnizorilor și a legăturilor sale de lungă durată cu Africa.

„Eni are legături foarte puternice cu toate țările cu care operează în nordul Africii și este prezentă în toate: Algeria, Tunisia, Libia, Egipt și în majoritatea acestor țări este cel mai mare investitor în amonte și cel mai mare producător al companiei petroliere internaționale”, a transmis Murphy.

Potrivit datelor Eni, Italia a consumat anul trecut 29 de miliarde de metri cubi de gaze rusești, reprezentând aproximativ 40% din importurile sale. În urma ultimelor negocieri, autoritățile italiene vor reuși să acopere aproximativ 10,5 miliarde de metri cubi din această cantitate prin creșterea importurilor din alte țări începând din această iarnă.

Astfel, cea mai mare parte din această cantitate va fi cumpărată din Algeria, care a va crește livrările totale către peninsulă cu aproape 20%, livrând până la 25,2 miliarde de metri cubi în acest an. Această tranzacție va face din Algeria principalul furnizor de gaze naturale în Italia. Țara africană va acoperi aproximativ 35% din importurile de pe această piață.