Infofinanciar > Lumea la zi > Germania în pragul cutremurului social. Criza energetică nemulțumește puternic populația
Lumea la zi

Germania în pragul cutremurului social. Criza energetică nemulțumește puternic populația

economisire
Foto: cursvalutar.ro

Germania a fost una dintre primele țări din UE care a raţionalizat apa caldă, a redus iluminatul stradal şi va închide și piscinele. Tensiunie sociale merg spre extrema pe care nimeni n-o dorește,  în timp ce impactul crizei de energie începe să se extindă din industrie către birouri, centre de agrement şi locuinţe.

Creşterea uriaşă a preţului la gaze naturale, declanşată de decizia Rusiei de luna trecută de a reduce drastic livrările către Germania, a aruncat cea mai mare economie europeană în cea mai gravă criză energetică, scrie Financial Times.

Importatorii de gaze şi companiile de utilităţi se luptă pentru supravieţuire, în timp ce facturile consumatorilor cresc vertiginos, iar unii dintre ei avertizează asupra creşterii tensiunilor. “Situaţia este mai mult decât dramatică”, a declarat Axel Gedaschko, şeful federaţiei întreprinderilor germane de locuinţe GdW. “Pacea socială a Germaniei este în mare pericol”.

Gazul rusesc este esențial

Pe măsură ce tensiunile legate de războiul Rusiei din Ucraina se intensifică, oficialii se tem că situaţia s-ar putea înrăutăţi. Luni, Rusia îşi va închide principala conductă către Germania, Nord Stream 1, pentru 10 zile de întreţinere programată. Mulţi se tem că nu se va redeschide niciodată.

Luna trecută, Germania a făcut un pas spre raţionalizarea gazului, când ministrul economiei, Robert Habeck, a activat a doua etapă a planului de urgenţă pentru gaz al ţării. “Situaţia de pe piaţa gazelor este tensionată şi din păcate, nu putem garanta că nu se va înrăutăţi”, a declarat el. “Trebuie să fim pregătiţi pentru ca situaţia să devină critică”.

Dușuri scurte, căldură pe sponci

Habeck, care spune că acum face duşuri mai scurte, a făcut apel la populaţie să economisească energie, iar municipalităţile şi proprietarii de imobile au dat curs apelului.

Zilele trecute, Vonovia, cel mai mare proprietar de locuinţe din ţară, a anunţat că va reduce temperatura încălzirii centrale pe gaz a locatarilor săi la 17C între orele 23.00 şi 6.00 dimineaţa.

O asociaţie de locuinţe din oraşul Dippoldiswalde a făcut un pas mai departe în această săptămână, prin faptul că a raţionalizat furnizarea de apă caldă pentru locuitori.

Astfel de măsuri ar putea deveni o rutină în următoarele săptămâni.

Economii la energie

Helmut Dedy, şeful Asociaţiei germane “Towns and Cities”, a declarat că “întreaga societate” trebuie acum să îşi reducă consumul de energie. Se face economie vara “pentru a avea apartamente calde la iarnă”.

Dedy a făcut apel la primăriile din toată ţara să ia măsuri de urgenţă pentru a economisi enegie. El a avut câteva sugestii: opriţi semafoarele pe timp de noapte; închideţi apa caldă în clădirile consiliului, muzee şi centre sportive; reglaţi aparatele de aer condiţionat şi opriţi iluminarea clădirilor istorice.

Unele au luat deja măsuri. Districtul Lahn-Dill, în apropiere de Frankfurt, opreşte apa caldă în cele 86 de şcoli şi 60 de săli de sport de la jumătatea lunii septembrie, o măsură care speră să economisească 100.000 de euro din costurile energetice, iar Düsseldorf a închis temporar un masiv complex de piscine, Münster-Therme.

Sobe cu lemne

Între timp, Berlinul a coborât termostatul la piscinele în aer liber şi a redus temperatura acestora cu 2 grade. În vestul Germaniei, la Köln, iluminatul stradal este redus la 70% din puterea maximă începând cu ora 23.00.

Clienţii rezidenţiali iau, de asemenea, măsuri, sobele şi şemineele cu lemne au revenit în centrul atenţiei. Vânzările de lemne de foc, peleţi de lemn, cărbune, precum şi de butelii de gaz, au crescut vertiginos.