Infofinanciar > Lumea la zi > Germania, la coada clasamentului european! Berlinul a economisit în septembrie mai puțin gaz decât multe alte state UE
Lumea la zi

Germania, la coada clasamentului european! Berlinul a economisit în septembrie mai puțin gaz decât multe alte state UE

Gaze, Sursă foto: glsa.ro
FOTO: glsa.ro

Germania nu se încadrează în angajamentele asumate la nivel european în privința cantității de gaz economistă. Datele Comisiei Europene indică faptul că motorul economiei europene a economisit în ultimele săptămâni mai puțin gaz decât multe alte state membre ale UE.

Cu toate că în luna august consumul de gaz al Germaniei a fost cu 28% mai mic față de media ultimilor cinci ani, același lucru nu este valabil și pentru luna septembrie când economia de gaz, realizată de cea mai mare economie a Europei, a fost de doar 7,4% față de media ultimelor 60 de luni.

Germania nu și-a îndeplinit planul de economisire a energie pentru luna septembrie

Din păcate, pentru continentul european relația de dependență a Berlinului de gazul rusesc este în strânsă corelație cu economia întregului continent, prin urmare, pentru a ajuta Germania, Comisia Europeană a fost nevoită să solicite o reducere a consumului de gaze cu 15%, în perioada august 2022-martie 2023 față de media ultimilor cinci ani, întregului bloc comunitar.

Măsura nu a fost primită cu „bucurie” de statele membre, dar a fost în final inclusă într-un acord semnat în luna iulie la nivelul UE, dar care nu implică obligativitatea cel puțin nu în momentul de fată, fiecare stat poate opta pentru o reducere voluntară a energiei, însă acest aspect se poate schimba în cazul unui ”risc de penurie gravă” de gaze, executivul european poate introduce obligativitatea, cu unele excepții pentru mai multe state membre.

Per Ansamblu, economia de gaz a blocului comunitar a fost de 14% în luna august și de 15% în septembrie. Statele care și-au reduc cu mai mult de jumătate consumul de gaze naturale în luna septembrie sunt Finlanda, Suedia și Letonia. La polul opus, statele care au înregistrat în perioada menționată creșteri ale consumului de gaz față de media ultimilor cinci ani sunt Slovacia (+5,5%), Irlanda (+2,1) și Spania (+0,9%).

Ursula von der Leyen nemulțumită de lipsa de unitate a statelor europene

Președintele Comisiei Europene indignată de faptul că până în momentul de față din cele 40 de acorduri de solidaritate pentru furnizarea gazelor în caz de urgență au fost semnate doar șase.

Statele membre ale Uniunii Europene nu s-au raliat dorinței Comisiei de a arăta unitate și solidaritate reciprocă iar cei mai expuși crizei energiei au fost abandonați. Anumite state europene, din cauza poziționării geografice sunt mai afectate de criză decât altele, mai ales statele din regiunea Europei Centrale care nu dispun de acces la mare.

„Unele țări sunt expuse mai direct decât altele la gazul rusesc. Situația este deosebit de dificilă pentru cele fără ieșire la mare din Europa centrală. Dar, în cele din urmă, pe piața noastră unică cu lanțuri de aprovizionare foarte integrate, o întrerupere a unui stat membru are un impact uriaș asupra tuturor, potrivit economedia.ro

De aceea, împărțirea gazelor într-o criză este crucială. Statele membre au fost deja obligate, conform legislației UE, să încheie acorduri de solidaritate timp de cinci ani. Cu toate acestea, doar șase din cele 40 de acorduri posibile au fost convenite până în prezent. Acest lucru pur și simplu nu este suficient”, a precizat președintele Comisie Europene Usula von der Leyen în discursul său din plenul Parlamentului European de la Strasbourg.