Infofinanciar > Esential > Ghid practic (2): Cum să alegi asigurarea medicală privată potrivită
Esential

Ghid practic (2): Cum să alegi asigurarea medicală privată potrivită

Asigurare medicala privata
Sursa foto: dreamstime

Sănătatea a devenit un subiect sensibil pentru tot mai mulți români în ultimii ani. Asigurările private de sănătate răspund unor nevoi concrete, resimțite de tot mai mulți dintre noi și pe care sistemul public nu reușește să le acopere în condiții optime de eficiență și calitate a actului medical.

Subiectul asigurărilor de sănătate a început să se bucure de o atenție tot mai mare odată cu declanșarea crizei medicale generate de pandemia de COVID-19, care a demonstrat din plin limitările sistemului medical public. Capacitatea redusă, dotările medicale sub standardele actuale și insuficiența personalului medical sunt, din păcate, probleme care se perpetuează.

În aceste condiții, este explicabil de ce asigurările private de sănătate au înregistrat o creștere consistentă anul trecut – conform raportului ASF privind piaţa asigurărilor din România în 2022, volumul primelor brute subscrise a consemnat un plus de 35% faţă de 2021.

La momentul actual oferta de asigurări de sănătate private este destul de variată, cea ce face dificilă identificarea ofertei optime, adecvate nevoilor specifice fiecărui român. Pentru a vă veni în ajutor, vă oferim mai multe informații utile în acest sens, care vă pot simplifica identificarea și alegerea planului de asigurare de care aveți nevoie.

Ce oferă în plus asigurarea privată de sănătate

Înainte de a intra în detalii se impun câteva precizări. Asigurările private de sănătate – care se regăsesc și sub denumirea de asigurări individuale sau suplimentare – au un caracter facultativ. Prin urmare, nu sunt obligatorii precum plata Contribuțiilor Asigurărilor Sociale de Stat (CASS), prevăzute prin Legea 95/2006. Conform actului normativ, contribuția, care este obligatorie și se achită lunar, are valoarea de  10% din salariul brut al angajatului. Prin intermediul CASS, angajații pot beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, care pot fi accesate prin înscrierea la un medic de familie. Acesta face trimiterile pentru consultații de specialitate, investigații sau internări în instituțiile sistemului medical de stat.

În general o asigurare privată de sănătate acoperă riscurile de îmbolnăvire și accidente, respectiv costurile aferente diagnosticării, investigării, tratamentelor, spitalizării, intervențiilor chirurgicale etc. în instituții medicale private, în limita valorilor stabilite prin intermediul poliței și a serviciilor achiziționate.

Asiguratul beneficiază astfel din start de

– evitarea dezechilibrelor financiare în cazul apariției unor probleme de sănătate,

– vizibilitate completă asupra cheltuielilor medicale,

– predictibilitate privind sumele disponibile prin polița de asigurare, serviciile medicale fiind decontate direct de către asigurator către furnizorii de servicii medicale cu care acesta a încheiat parteneriate.

Sunt avantaje consistente, mai ales că sunt corelate cu alte beneficii importante, precum calitatea serviciilor medicale livrate de unitățile medicale private, dar și accesare rapidă a acestora. Beneficiarul poliței de asigurare scapă astfel de statul la cozi și așteptatul în fața cabinetelor cu orele, precum și de  programările făcute peste mai multe săptămâni.

Un alt aspect important al asigurărilor private de sănătate este acela că sunt deductibile fiscal. Conform prevederilor legale în vigoare, contribuția angajatorului la asigurările private de sănătate acordate salariaților, este deductibilă în limita a 400 euro/an/angajat, sume care nu se impozitează salariatului. Totodată, dacă angajatul plătește singur o asemenea asigurare de sănătate sau abonament medical, el își poate reduce baza impozabilă la salarii cu contribuțiile plătite, în limita acelorași 400 euro/an.

Pe de altă parte, mulți asiguratori oferă reduceri clienților dacă aceștia utilizează sau accesează și alte servicii livrate de finanțator.

Ce include oferta standard

Numeroși asiguratori oferă clienților posibilitatea de a adresa diverși furnizori de servicii medicale private și garantează accesul la a doua opinie medicală. De asemenea, pachetele de servicii medicale livrate prin intermediul asigurărilor de sănătate private au o structură modulară, permițând adăugarea de servicii conexe la pachetul de bază.

Oferta standard include, în principiu:

– consultatii medicale

– investigații medicale

– transport cu ambulanța

– proceduri chirurgicale

– servicii stomatologice generale și de urgență.

La acestea pot fi adăugate numeroase alte servicii: de spitalizare, vaccinare, tratamente ale afecțiunilor grave, tratamente de recuperare, internare și îngrijire pentru naștere etc.

Există, de exemplu, asigurări medicale private specializate, precum cele dedicate bolnavilor de cancer, care asigură acces la servicii medicale în clinici specializate în oncologie, chimioterapie, investigații de imagistică avansată, chirurgie reconstructivă, consiliere psihologică, consultanță în nutriție etc.

Criterii în alegerea asigurării de sănătate private

Ca în orice decizie cu efecte pe termen lung pe care o faceți, trebuie să luați în calcul mai mulți factori.

Primul dintre ele este acela că grilele de evaluare ale asiguratorilor diferă, iar criteriile de punctare ale vârstei, ocupației, stării de sănătate, istoricului medical, preexistenței unor boli cronice etc. variază. De aceea, o primă recomandare ar fi să luați în calcul oferta mai multor asiguratori, pentru a putea compara serviciile și costurile aferente. Este mai mult de lucru, dar puteți obține rezultate mai bune.

Înainte de a face acest pas ar fi bine însă să apelați la un specialist în domeniu. Evident, nu la agentul căruia i-ați solicitat informațiile despre polița de asigurare, ci la unul neutru cu experiență în acest domeniu. Ce-i drept, consultanții independenți nu sunt foarte numeroși, de aceea o soluție mai realistă ar fi să apelați la serviciile doctorului de familie. Care, pe baza istoricului medical și a informațiilor despre starea de sănătate și regimul vostru de viață, vă pot recomanda ce servicii medicale v-ar fi cu adevărat utile pentru a fi incluse în polița privată de asigurare.

Referitor la acest aspect, analizați cu atenție oferta făcută, aflați ce servicii sunt standard, care sunt opționale și ce costuri presupun fiecare. De asemenea, insistați asupra situațiilor care nu sunt acoperite de către polița de asigurare și condițiilor aferente.

Un alt aspect pe care este util să îl luați în calcul este cel al acoperirii geografice a rețelelor medicale partenere. Este o informație importantă pe perioada concediilor și vacanțelor, când este bine de știut ce unități medicale din proximitate puteți accesa. În acest sens, merită menționat și faptul că există asiguratori care, prin intermediul partenerilor medicali, oferă și servicii de telemedicină.

Nu în ultimul rând, chiar dacă „sănătatea este neprețuită”, solicitați o proiecție a costurilor pe termen mediu și lung și solicitați informații asupra modului în care au evoluat acestea în ultimii 3-4 ani, de exemplu. S-ar putea să aveți surprize și să descoperiți că ceea ce considerați fezabil anul acesta poate deveni stânjenitor peste 12 luni dacă rata de creștere se menține.

Identificarea și configurarea asigurării de sănătate private care să răspundă cerințelor specifice fiecărui client în parte nu este un demers facil, mai ales că nevoile pot evolua și pot apărea situații neprevăzute. De aceea, o ultimă recomandare ar fi să vă înarmați cu răbdare, un pic de optimism și să nu încercați să includeți totul în poliță – costurile ar putea fi prohibitive, chiar și pe termen scurt. Și, de asemenea, nu scoateți din calcul prevenția, în majoritatea cazurilor este mai eficientă și mai puțin costisitoare și solicitantă decât remedierea unei probleme de sănătate deja instalate.

Nu ratați episodul următor!

Citește mâine dimineață, în următorul episod al Serialului „Ghid practic de asigurări”, cum poți să îți alegi cea mai bună asigurare de călătorie.