Începând din luna martie a acestui an și până în luna decembrie a anului viitor, pacienții oncologici pot beneficia de un ajutor în valoare de 5.850 de lei prin intermediul proiectului „Recuperare oncologică”.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a anunțat că, începând din data de 15 martie, pacienți oncologici din Capitală pot accesa platforma pentru înscrieri online în cadrul proiectului de „Recuperare oncologică”.
Proiectul a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) la finalul anului trecut și prevede acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 5.850 lei (TVA inclus) per beneficiar/pachet de servicii. Sprijinul se acordă pentru 2.500 de persoane pe o durată de doi ani, în vederea decontării unui pachet de servicii medicale care cuprinde ședințe de kinetoterapie, drenaj limfatic, consiliere psihologică, precum și consiliere de nutriție oncologică.
Bugetul total al proiectului este de peste 14,6 milioane de lei, repartizat în două tranșe egale, de câte 7,6 milioane de lei, de fiecare putând beneficia anual câte 1.250 de beneficiari.
Ce cheltuieli pot fi acoperite
Potrivit prevederilor proiectului, sprijinul acordat pacienților va putea fi utilizat, în baza indicației de la medicul oncolog curant, în completarea serviciilor și procedurilor medicale de același tip decontate de CNAS de care solicitantul a beneficiat anterior eliberării indicației medicale, pentru achitarea costurilor unui pachet de servicii medicale compus din:
– 10 şedinţe de kinetoterapie – 135 lei/şedinţă,
– 10 şedinţe de drenaj limfatic manual – 170 lei/şedinţă,
– 10 şedinţe de consiliere psihologică – 250 lei/şedinţă,
– 1 consultaţie de nutriţie oncologică – 300 lei.
Sprijinul financiar va fi decontat direct către unităţile sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului.
Cine poate beneficia de sprijinul financiar
Beneficiari ai proiectului pot fi pacienţi cetăţeni români, diagnosticați cu diverse forme de cancer, cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă obţinută cu cel puţin şase luni înainte de depunerea cererii, cu indicaţie medicală de la medicul oncolog curant pentru serviciile medicale oferite în cadrul proiectului.
Pentru a se putea înscrie în program, solicitantul trebuie să completeze mai multe date în cadrul platformei dedicate și să încarce următoarele documente:
– Cererea tip,
– Indicația medicală eliberată de medicul specialist oncolog,
– Copie după actul de identitate, care să ateste domiciliul stabil în București sau viza de reședință.
Totodată, este necesară exprimarea acordului pentru respectarea mai multor condiții, precum asumarea plății cheltuielilor care depășesc valoarea sprijinului financiar acordat prin proiect, asumarea termenului maxim de 90 de zile pentru efectuarea serviciilor și procedurilor medicale etc.
Conform regulamentului proiectului, disponibil pe site-ul ASSMB, sprijinul financiar se acordă doar solicitanților care, în momentul aplicării cererii, nu înregistrează datorii către bugetul local, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale. De asemenea, pe site-ul ASSMB este publicată și lista unităților sanitare/de specialitate publice sau private selectate pentru asigurarea serviciilor medicale și procedurilor specifice de kinetoterapie, drenaj limfatic manual, consiliere psihologică și nutriție oncologică în cadrul proiectului „Recuperare oncologică”.
Pacienții oncologici pot beneficia de certificat de handicap
Pacienți care suferă de cancer de certificat de încadrare în grad de handicap. Certificatul se acordă cazurilor oncologice grave sau cele cu boli asociate. Pentru obținerea certificatului solicitantul trebuie să întocmească un dosar care intră în analiza unei comisii, procesul de avizare incluzând mai multe etape, printre care și o anchetă socială.
În urma obținerii certificatului de încadrare în grad de handicap, pacienții oncologici pot beneficia de:
– Indemnizație lunară indiferent de venituri, în funcție de încadrarea în grad de handicap;
– Plata unei indemnizații pentru asistentul personal pentru persoanele încadrate cu handicap grav ;
– Gratuitate pentru transport interurban, cu trenul sau cu navele pentru transport fluvial sau decont carburant;
– Gratuitate pe toate liniile cu transportul urban cu mijloacele de transport în comun de suprafață;
– Locuri gratuite de parcare în parcările publice special amenajate;
– Facilități pentru angajator la păstrarea și angajarea persoanelor încadrate în grad de handicap;
– Scutire de la plata impozitului pe clădire și pe teren, impozitul pe venituri din salarii și indemnizații de natură salarială, impozitul pe venituri realizate din pensii, activități independente, activități agricole;
– Scutire de la plata rovinietei;
– Scutire de la plata impozitului pe mijloacele de transport aflat în proprietate sau coproprietate;
– Scutire de la taxa hotelieră;
– Scutire de la taxa asupra autoturismelor adaptate handicapului;
– Asigurare medicală, inclusiv medicamente gratuite în limitele stabilite;
– Dispozitive medicale gratuite în limitele stabilite;-
– Un bilet gratuit de tratament balnear pe an, pe baza recomandării medicului de familie sau a medicului specialist;
– Posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, în condițiile legii, pe baza recomandării comisiei de evaluare în acest sens;
– Subvenționarea dobânzii pentru un credit în vederea achiziționării unui autoturism și pentru adaptarea locuinței la nevoile individuale de acces.
Nu ratați episodul următor!
Citește mâine dimineață în noul episod al serialului „Ghid practic” în ce condiții se acordă voucherele sociale pentru alimente şi mese calde.