Ghidul programului Rabla pentru tractoare a fost semnat şi trimis la Monitorul Oficial, a anunţat azi ministrul Mediului. Bugetul alocat este de 500 de milioane de lei. Valoarea de achiziţie a tractorului sau a maşinii agricole, inclusiv accesoriile aferente, nu trebuie să depăşească 55 de mii de euro.
Pentru a accesa acest program, beneficiarii se vor înscrie la dealerii validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu. Mircea Fechet despre cuantumul finanţării ce se va acorda prin noul program: ”Ne propunem să oferim 65% la achiziția unui tractor nou și mai puțin poluant. Iar acest sprijin poate să crească până la 80% pentru tinerii fermieri. Cei care au mai puțin de 40 de ani. Cu alte cuvinte, vom putea acorda o sumă maximă de 44.000 euro. Singura condiție este ca persoana respectivă să aibă certificat de producător”.