Infofinanciar > Lumea la zi > Gigantul Citadel, lovitură de 16 miliarde de dolari. Recordurile fondurilor speculative, doborâte de cea mai bună tranzacție din toate timpurile
Lumea la zi

Gigantul Citadel, lovitură de 16 miliarde de dolari. Recordurile fondurilor speculative, doborâte de cea mai bună tranzacție din toate timpurile

Gigantul Citadel, lovitură de 16 miliarde de dolari. Recordurile fondurilor speculative, doborâte de cea mai bună tranzacție din toate timpurile
sursa foto: dreamstime.com

Fondul american de investiții speculative și servicii financiare Citadel LLC a reușit să dea recent o lovitură de 16 miliarde de dolari, în ceea ce mulți consideră că este cea mai bună tranzacție din toate timpurile. Anul trecut multinaționala din SUA, cu birouri în America de Nord Asia și Europa a reușit să obțină anul trecut primul loc în topul celor mai performante fonduri din lume.

Înființată în 1990 de Kenneth C. Griffin, fondul de investiții Citadel avea active în administrare de peste 60 de miliarde de dolari în 2022, având peste 2.600 de angajați la nivel mondial. Fondatorul, directorul general și co-directorul general Kenneth C. Griffin deține aproximativ 85% din companie. Trebuie totuși precizat că Citadel LLC este o entitate separată de formatorul de piață Citadel Securities, cu toate că ambele au fost fondate și sunt deținute de omul de afaceri american cu o avere estimată de Forbes la 32.2 miliarde de dolari.

Citadel reușește cea mai bună tranzacție din toate timpurile

Citadel este în prezent cel mai de succes fond de investiții speculative din toate timpurile, după ce în 2022 a obținut peste 16 miliarde de dolari profit, fiind vorba de cea mai mare sumă anuală înregistrată vreodată.

Fondul cu sediul în Miami, fondat și condus de Ken Griffin, a ocupat primul loc în clasamentul 2022 al celor mai performante fonduri speculative din lume, realizat pe baza estimărilor LCH Investments NV. Inedită este modalitatea prin care gigantul financiar a reușit această performanță reflectată în câștigurile sale uriașe, în condițiile în care mulți alți investitori au suferit din cauza scăderilor abrupte de pe piețele de acțiuni și obligațiuni.

Astfel, performanța record a Citadel de anul trecut a dus câștigurile totale ale fondului de la înființare la aproape 66 de miliarde de dolari.

Fondul Bridgewater, detronat din poziția de lider după șapte ani

Profitul uriaș, făcut într-un an presărat cu numeroase crize, a detronat fondul Bridgewater, deținut de omul de afaceri Ray Dalio, cu câștiguri de 58,4 miliarde de dolari, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

Fondul omului de afaceri Ray Dalio, cu o avere estimată de 19 miliarde de dolari în 2023, conform Forbes, a obținut în 2022 câștiguri de 6,2 miliarde de dolari, ducând totalul activelor administrate la 81 de miliarde de dolari. În același timp, Citadel administrează active de 62 de miliarde de dolari în prezent.

„Profitul de 16 miliarde de dolari al Citadel] depășește chiar și câștigul din 2007 al lui [John] Paulson, care a fost descris ca fiind „cea mai mare tranzacție din toate timpurile””, a declarat luni, 23 ianuarie, Rick Sopher, președintele LCH Investments, într-o declarație de presă, potrivit CNN.

Recordul precedent era de 15 miliarde de dolari

În prezent, Citadel este considerat fondul cu cea mai bună investiție din toate timpurile, după ce această distincție era deținută de John Paulson, un investitor american care câștigase 15 miliarde de dolari în 2007, după ce a pariat că valoarea titlurilor garantate de ipoteci se vor prăbuși, eveniment care a contribuit la declanșarea crizei financiare mondiale din 2008.

„[Progresul [Citadel] în clasament în ultimii ani a fost remarcabil”, a adăugat Sopher.

Rick  Sopher a mai spus că gigantul Citadel, care a fost lansat în 1990, nu se bazează pe o strategie de investiții legată de creșterea prețurilor activelor și are „surse multiple de profit”, doi factori care pot explica câștigul său record în ciuda unui parcurs volatil al piețelor anul trecut.

În total, primele 20 de fonduri speculative au obținut câștiguri nete de 22,4 miliarde de dolari în 2022, în scădere cu aproape 66% față de anul precedent, când piețele erau în creștere, potrivit datelor LHC Investment. Indicele S&P 500, prin comparație, a pierdut aproximativ 19% anul trecut.