Infofinanciar > Info > Goana după locuințe! Peste 85.000 de case şi apartamente au fost vândute în România în primele şase luni din acest an
Info

Goana după locuințe! Peste 85.000 de case şi apartamente au fost vândute în România în primele şase luni din acest an

piata imobiliara
sursă foto: impact.ro

În număr de peste 85.000 de case şi apartamente au fost vândute în România în prima jumătate a acestui an. Numărul este în creştere față de anul trecut cu o valoare de 3,4% faţă de perioada similară din 2021, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.

Cele mai multe tranzacţii privind locuinţele românilor au fost înregistrate în Bucureşti şi împrejurimi. Județul Timiş a depășit Clujul, urcând pe locul al doilea. Urmează pe locul patru Braşov, apoi Constanţa şi Iaşi, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), citate de money.ro.

Timișoara nu a depășit Clujul doar la acest capitol. Cifrele arată o creștere și în cazul proiectelor rezidenţiale noi aflate în construcţie. Aproape 5.300 de locuinţe noi au fost finalizate anul trecut în Timişoara şi în împrejurimi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în timp ce în primul semestru din acest an au fost vândute aproape 5.800 de case şi apartamente în Timiş, procentul majoritar al tranzacţiilor fiind încheiate în oraş şi localităţile limitrofe.

,,Piaţa rezidenţială a înregistrat rezultate bune în primele şase luni din acest an, cu creşteri de tranzacţii, care sunt raportate la 2021, cel mai bun an din istorie. Pe de o parte, este vorba de livrările de locuinţe noi iar pe de altă parte vorbim de tranzacţii încheiate pe piaţa liberă, indiferent de anul de finalizare, cererea fiind una solvabilă, într-un context în care creşterile salariale se apropie de 13% la nivel naţional în ultimul an. Temerile privind evoluţiile macroeconomice şi geopolitice din următoarea perioadă precum şi reducerea gradului de accesibilitate a accesării unui credit ipotecar, ca urmare a creşterilor accelerate de dobânzi, reprezintă principalele dificultăţi întâlnite în acest moment”, afirmă Andrei Sârbu, CEO SVN Romania, potrivit adevarul.ro.

Coada clasamentului

Oraşul reşedinţă de judeţ în care s-au finalizat cele mai puţine locuinţe noi anul trecut a fost Reşiţa, unde s-au construit cinci astfel de imobile, potrivit datelor INS. Reșița este urmată de Miercurea Ciuc, Giurgiu, Slobozia şi Alexandria. În fiecare dintre aceste orașe s-au realizat mai puţin de 50 de locuinţe.

La început de 2022, datele SVN Romania arată că peste 27.000 de noi locuinţe se aflau în stadiul de construcţie în capitală şi împrejurimi, înregistrând astfel cel mai mare volum din istoria recentă. Numărul caselor şi apartamentelor finalizate în Bucureşti şi Ilfov în primul trimestru din 2022 a crescut cu 43% faţă de perioada similară din 2021, informează g4media.ro.