Grecia își propune să înapoieze mai devreme opt miliarde de euro din pachetele de asistență financiară oferite de către țările din zona euro. Acest lucru de datorează redresării economiei, după criza suferită în trecut.
„Vom achita mai devreme împrumuturi care se ridică la opt miliarde de euro și au scadența în 2026, 2027 și 2028. O sumă mai mare decât am planificat inițial”, potrivit unui oficial elen.
În aprilie, Grecia spunea că suma pe care vrea să o achite mai devreme este de cinci miliarde de euro.
Pe parcursul crizei din Grecia, FMI și zona euro au împrumutat statul cu o sumă semnificativă. Aceasta se ridica la 280 miliarde de euro. Condiția a fost ca Atena să introducă măsuri drastice de austeritate.
În anul 2022, Grecia a reușit să plătească rata către FMI cu doi ani mai devreme, scrie Profit.ro