În anul 2023, prețurile se vor mașora în ceea ce privește pachetele de vacanță în Grecia, mai exact în insula Thassos. Acest lucru se întâmplă ca urmare a creșterii prețurilor de operare care au depășit procentul de 30%, potrivit afirmațiilor făcute de Paris Paraschoudis, liderul Asociaţiei Hotelierilor din Thassos.
Acesta mai adaugă și faptul că ar exista români care și-au cumpărat case pe insulă, sau care se află în procesul de căutare pentru o posibilă achiziție.
Președintele a mai declarat și că, anul trecut, un număr de 350.000 de persoane au vizitat insula, iar din aceștia, un procent majoritar de 65% a reprezentat românii. În medie, românii care vizitează Thassos nu se zgârcesc să plătească pentru o săptămână, în comparație cu vecinii noștri bulgari care aleg să petreacă mai puțin timp.
Paris Paraschoudis a explicat pentru News.ro că ceea ce este „Important de menţionat este că sunt şi români care şi-au achiziţionat case pe insulă. Alţii au chiar hoteluri mai mici”.
Chiar dacă poate fi surprinzător, unii români își permit, aparent, să achite astfel de sume pentru achiziționarea unei case în Grecia. Motivația ar putea fi, luând în considerare și zona aleasă, că vor să își deschidă afaceri și investesc în Thassos datorită procentului mare de cetățeni care vizitează anual insula.
Prețul unei case pe insula Thassos
O asemenea casă pe insulă poate avea un preț care variază între 100.000 de euro și câteva milioane de euro, potrivit hotnews.ro.
„Chiar şi acum sunt români care caută să îşi cumpere locuinţă pe insulă sau şi-o construiesc. De exemplu, am un prieten care are o casă şi acum vrea să producă vin. Mulţi consideră Thassos ca fiind al doilea lor cămin. E foarte uşor de ajuns aici”, a mai afirmat Paraschoudis.
În anul 2023, sezonul își va da startul începând cu sărbătorile de Paște.
Creșterile tarifelor
Printr-o simplă comparație, tarifele vor avea valori mai ridicate, față de anul precedent.
„Tarifele la pachete vor fi mai mari cu între 7 şi 10%. Dar costurile de operare au crescut la noi cu peste 30%. Energia s-a scumpit foarte mult, produsele la fel, costurile cu personalul au urcat, totul s-a scumpit. Însă doar o parte din costurile de operare se vor resimţi în preţul cazărilor”, completează președintele Asociaţiei Hotelierilor din Thassos.
Încă o precizare care să întărească declarațiile lui Paris Paraschoudis este cea a primarului din Thassos, Eleftherios Kyriakidis. El spune că insula Thassos se află în top pe o poziție de lider, când vine vorba cele mai cerute insule elene de către români.
„Din totalul vizitatorilor pe care-i avem în fiecare an, 65% sunt români. Din mesajele pe care le am de la hotelierii cu care discutăm, consider că anul acesta va fi o cifră mai mare decât anul trecut. Dorinţa turiştilor arată că va fi un an mult mai fructuos faţă de anul trecut”, a explicat pentru News.ro Eleftherios Kyriakidis, primarul din Thassos.
Pe lângă numărul mare de români care vizitează insula Thassos, se adugă și turiști din alte țări. Aceștia provin din țări precum: Bulgaria, Serbia, Austria, Marea Britanie, Polonia, Cehia, dar și din țările scandinave.