Grecia înregistrează primul val de caniculă extremă din acest an. Mase de aer foarte cald sosite din nordul Africii vor creaște temperaturile la niveluri foarte ridicate până vineri.
Potrivit Serviciului Național de Meteorologie, joi vor fi temperaturi de 41°C și 42°C, posibil pe alocuri și de 43°C.
Urmează ca vineri temperatura să scadă în partea de centru-vest și nord, dar va rămâne ridicată în sud. Între 38 și 39 de grade.
La Atena, joi vor fi 40-41 de grade, iar vineri se ajunge iar la 38-39 de grade Celsius. La malul mării, temperatura va fi cu 2-3 grade mai scăzută. Recordul pentru Atena, din ultimii 50 de ani cel puțin, pentru a 2-a decadă a lunii iunie este de 40,4°C, înregistrat în 2010.
La Salonic, temperatura astăzi va fi de 36-37 de grade, urmând ca în zilele următoare să mai crească cu 1-2 grade.
Serviciul pentru Protecție Civilă a transmis o alertă cu privire la risc foarte mare de incendiu (nivel 4) pentru regiunile Attica, Viotia, Fthiotida, Fokida și Corintia. În unele zone, școlile vor fi închise timp de trei zile.