Infofinanciar > Info > Grecii din spatele ENEL schimbă jocul. Clienții au fost deja notificați
Info

Grecii din spatele ENEL schimbă jocul. Clienții au fost deja notificați

Grecii din spatele ENEL schimbă jocul. Clienții au fost deja notificați
Foto: facebook.com

Se știe că PPC Energie România a preluat Enel, șa că trebuia să ne așteptăm la diverse schimbări. Pentru moment, Enel a comunicat clienților casnici notificări despre convenția de consum de energie electrică.

ENEL schimbă jocul

Furnizorul de energie electrică poate factura consumul fiecărui client al său prin trei metode: pe baza citirii contorului de către firma de distribuție, pe baza autocitirii de către client și a transmiterii indexului sau. Dacă niciuna dintre aceste variante nu s-a întâmplat, din diverse motive, facturarea se va face pe baza estimării din convenția de consum. Acest lucru este specificat în notificarea trimisă de compania PPC clienților săi casnici.

„Astfel, conform art. 44 din Regulamentul de furnizare, în lipsa unui index de regularizare transmis de către Operatorul de distribuție sau în lipsa unui index autocitit transmis de către dvs. în intervalul de timp menționat în factură și în condițiile din contract, cantitatea de energie electrică va fi facturată în baza convenției de consum, anexa la contract încheiată în condițiile prevederilor art. 441 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice”, se arată în notificare.

Să fiți cu ochii pe ei

„Cantitățile prevăzute în convenția de consum elaborată de către furnizor vor fi stabilite pentru fiecare din lunile calendaristice ianuarie-decembrie în baza consumului de energie electrică activă estimat pus la dispoziția furnizorului de către Operatorul de distribuție, fiind determinat, după caz, pe baza:

(I) Consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat, ținând cont de cele mai recente citiri efectuate de Operatorul de distribuție.

(II) Profilul de consum specific, determinat de Operatorul de distribuție pentru categoria de clienți finali din care faceți parte, în cazul în care pentru locul dvs. de consum nu există înregistrat istoric de consum.

Stabilirea cantității de energie facturate în baza convenției de consum se va face în funcție de numărul de zile cuprinse în perioada de facturare și proporțional cu cantitatea estimată prevăzută în convenție pentru luna respectivă”, mai scrie furnizorul în notificarea trimisă clienților.