Infofinanciar > Lumea la zi > Grecii, tot la coada Europei în privința nivelului de trai
Lumea la zi

Grecii, tot la coada Europei în privința nivelului de trai

Turismul este cea mai importantă industrie din sectorul serviciilor din Grecia, generând venituri semnificative pentru țară. Sursa foto: dreamstime
Foto: facebook.com

Cost ridicat al vieții, venituri mici: în ceea ce privește nivelul de trai, grecii sunt printre cele mai proaste situații din Uniunea Europeană. Doar Bulgaria merge mai rău.

Inflația alimentară cu două cifre, salariile care se chinuie să țină pasul, chiriile care cresc, benzina de peste doi euro pe litru… Și o observație: în Uniunea Europeană, grecii sunt printre cei mai defavorizați în privința condiţiilor de trai, conform celui mai recent studiu Eurostat.

În Grecia, un „miracol economic” cu două viteze

Cu o creștere peste media europeană (2,2% în 2023), aflată pe calea reducerii datoriilor, Grecia a recâștigat într-adevăr încrederea investitorilor. Iar premierul grec nu a ezitat să facă din asta un argument electoral. „Grecia și-a petrecut ultimul deceniu îndepărtându-se de Europa, va petrece următorul convergând spre ea”, a declarat Alexis Patelis, consilierul economic al liderului, în urmă cu câteva săptămâni.

Îmbunătățirea este de așa natură, încât țara a părăsit categoria „nerecomandat” a două dintre cele trei agenții de rating majore (S&P și Fitch). B a și fost încoronată drept „economia cu cea mai bună performanță din 2023” de revista „The Economist”.

Dar „miracolul economic” grecesc, nu este încă o realitate pentru o mare parte a populației. Care suferă după un deceniu de recesiune istorică și austeritate. În 2009, înainte de criză, PIB-ul real pe cap de locuitor al grecilor se ridica la 95% din media europeană.

Cost ridicat al vieții

În 2024, salariul minim  a fost majorat de la 780 la 830 de euro brut . Dar salariul mediu anual este încă cu 25% sub nivelul de dinainte de criză. Pensiile încă suferă după unsprezece planuri succesive de reducere.

Costul vieții este, de asemenea, ridicat. Deși grecii sunt printre cei mai săraci din Uniunea Europeană, Grecia se află, pe de altă parte, pe locul 18 în ceea ce privește nivelul prețurilor în rândul celor douăzeci și șapte, din nou conform Eurostat.

Guvernul nu poate opri inflația prețului la alimente, în creștere cu 6,7% față de anul trecut în februarie.

Prețurile carburanților sunt, de asemenea, în creștere, în timp ce chiriile au crescut cu 20% din 2018. Consecință: 26,3% din populație, sau 2,7 milioane de oameni, sunt expuse riscului sărăciei. O cifră stabilă din 2010.