Infofinanciar > Info > Ministerul Muncii vine cu precizări: Unde pot apărea greșelile în deciziile de recalculare
Info

Ministerul Muncii vine cu precizări: Unde pot apărea greșelile în deciziile de recalculare

Ministerul Muncii vine cu precizări: Unde pot apărea greșelile în deciziile de recalculare
Sursa foto: Arhiva companiei

Conform celor mai recente anunțuri făcute de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), până în prezent au fost finalizate 85% dintre deciziile de recalculare a pensiilor. Se lucrează la foc continuu, pentru că acestea trebuie terminate până pe 15 august. Președintele CNPP, Daniel Baciu, a recunoscut că pot apărea erori de calcul.

Lucrul la deciziile de recalculare a pensiilor avansează rapid. Conform anunțurilor oficiale, acestea trebuie transmise pensionarilor prin intermediul Poștei Române în intervalul 15-31 august.

Președintele CNPP, Daniel Baciu, a explicat în cadrul unor recente intervenții televizate că pot apărea greșeli la recalculare. „Noi avem niște controale pe care le facem. Nu numai acum, îl facem pe fiecare an. Avem controale de specialitate ale Casei Naționale de Pensii. Noi avem un corp de control care verifică. Există o tematică stabilită la începutul anului și verificăm și luăm prin sondaj dosarele și verificăm aceste dosare. Plus că avem și organele abilitate ale statului. (…) Dacă într-adevăr găsim o eroare, nu trebuie să o băgăm sub preș, nu trebuie să o acoperim. Ea trebuie să fie îndreptată și acest lucru fac colegii mei, fie că în controalele tematice pe care le fac, fie organele, v-am spus, instituțiile abilitate ale statului care au în competență să facă aceste verificări”, a explicat președintele CNPP.

Care este termenul de remediere

Confom precizărilor făcute de Daniel Baciu, pensionarii care depistează greșeli în decizile de recalculare, le pot remedia rapid.

„Suntem oameni până la urmă și eroarea umană niciodată nu a putut fi eliminată. Noi sperăm să diminuăm aceste erori, spre zero. Eroarea este normală, ne-o asumăm. Orice greșeală se poate îndrepta. Este foarte clar și prevăzut în formularul de decizie că există un termen de 45 de zile pentru a contesta, de la momentul primirii deciziei. Eu sper să nu fie cazul, am încredere în colegii mei”, a declarat președintele CNPP.

Unde pot apărea greșelile

Începând de săptămâna, primele decizii de recalculare vor fi distribuite de Poșta Română. Oficialii au recomandat pensionarilor să stea acasă pentru a primi documentele și să citească cu atenți documentul remis de CNPP pentru a depista eventualele erori.

„În prima parte a deciziei avem datele persoanale. Puțin mai jos avem suma punctajelor anuale realizate de pensionar. La litera A avem total stagiu de cotizare realizat. La litera B avem stagiu de cotizare contributiv”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Marius Stanciu, citat de spotmedia.

Dacă sunt depistate, pensionarii pot semnala situația la casa de pensii de care aparține în termen de 45 de zile.

„Sfatul meu pentru orice pensionar înainte să facă acest pas e să meargă la casa de pensii unde specialiștii vor analiză temeinic această decizie”, a mai precizat secretarul de stat în Ministerul Muncii.

În cazul în care eroarea este confirmată și casa de pensii, o nouă decizie va fi trimisă peste câteva zile.