Grupul de companii Farmexim | Help Net | EL Pharma, parte a concernului german PHOENIX group, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 1,29 miliarde de euro, cu 21% mai mult decât în 2022.
Toate cele trei companii – Farmexim (distribuție de medicamente), Help Net (retail farmaceutic), EL Pharma (servicii integrate de sănătate) – au avut creșteri consistente.
30 de ani în sănătate
”Sub umbrela PHOENIX group, cu o experiență de peste 30 de ani în sănătate, grupul Farmexim I Help Net I EL Pharma își continuă misiunea de a livra sănătate în fiecare zi. Prin tot ceea ce facem, contribuim în mod direct la susținerea și dezvoltarea unui sistem de sănătate modern şi eficient. Unul compatibil cu sistemele de sănătate din Uniunea Europeană. Pentru că ne dorim ca serviciile noastre să fie mereu la cel mai înalt nivel de calitate, am consolidat business-ul, extinzând portofoliul cu nume importante din industrie. Am îmbunătățit procese și operațiuni, am pus accent pe oameni și competențe și ne-am menținut creșterea, după ce la finalul anului 2022 am reușit să depășim pragul financiar de un miliard de euro”, a declarat Nikolay Kolev, Managing Director Farmexim I Help Net.
PHOENIX group a anunțat, la rândul său, rezultatele financiare pentru anul fiscal 2023-2024, confirmând o poziție solidă pe piață la aniversarea de 30 de ani. În comparație cu anul precedent, performanța operațională totală a crescut cu 24,6%, ajungând la 57,2 miliarde de euro. Veniturile au crescut cu 29,6%, ajungând la 47,1 miliarde de euro.
„Aceste cifre financiare solide ne oferă încredere și energie pentru anul fiscal care a început în februarie 2024, anul în care sărbătorim cea de-a 30-a aniversare. Grupul PHOENIX va continua să își îndeplinească în mod responsabil misiunea importantă în următorii 30 de ani și va rămâne dedicat asistenței medicale în Europa”, a declarat Sven Seidel, CEO PHOENIX Pharma SE.