Infofinanciar > Info > Gust ca-n Argentina, produs în România! Fermierii doresc să pună pe mesele restaurantelor din țară carne de producție proprie
Info

Gust ca-n Argentina, produs în România! Fermierii doresc să pună pe mesele restaurantelor din țară carne de producție proprie

Gust ca-n Argentina, produs în România! Fermierii doresc să pună pe mesele restaurantelor din țară carne de producție proprie
carne de vita - sursa foto - gastropedia.ro

Fermierii noștri vor să le ofere românilor fripturi de vită cât mai gustoase, dar și românești. Astfel, crescătorii locali de vită își doresc să intre în competiție directă cu produsele din segmentul de lux, respectiv cu antricotul argentinian sau cel scoțian. Pentru ca acest lucru să fie obținut, fermierii încrucișează rasele tradiționale crescute pentru carne cu altele noi.

8.000 de fermieri sunt parte a unui proiect inițiat de către Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească Siemental”. Acest plan presupune următoarele procese: carnea crescută de fermieri o să ajungă în lanțul HoReCa și în fiecare supermarket din țară, totodată, în marile centre comerciale vor veni zeci de bucătari-chefi și vor prepara carnea de vită după 20 de rețete ce se pot face și de acasă foarte simplu.

Conform stirileprotv.ro, un membru fondator al asociației de mai sus, Haller Zoltan, spune că acest fel de carne, de Bălțată Românească, nu a fost mai deloc promovat până acum. Vine și cu precizarea că, de acum înainte, carnea de vită pe care ei o vor pune la vânzare va proveni de la animale tinere, cu vârste între 14 și 16 luni. Astfel se poate obține o carne mult mai fragedă care se poate cosnuma mai ușor.

Chef-ul Liviu Preda spune, tot pe știrileprotv.ro, următorul lucru: „Românul avea percepția că această carne este tare, se gătește greu, pentru că la noi se tăia vita la maturitate, adică la 10-12-15 ani, normal că acel animal devine mai tare.”.

În acest moment, tot porcul este la putere

Totuși, procentual vorbind, românii în continuare nu sunt mari consumatori de carne de vită. Statistica arată că noi, ca țară, mâncăm cu 77% mai multă carne de porc decât de vită.

În ciuda acestui lucru, consumul cărnii de vacă crește și în România, ajungând ca în acest moment un român să mănânce undeva la 350 de grame pe lună. Totuși, această valoare este de două ori mai mică decât media Uniunii Europene, unde media lunară este de peste 700 de grame.

Carnea de vită românească este, recent, la mare căutare. Într-o fermă din Mureș există aproape 300 de vite, iar cele mai multe dintre ele fiind din rasa Bălțată Românească. Totuși, capitolul pe care trebuie să îl îmbunătățim este cel legat de alimentația animalelor, acesta fiind de fapt și secretul gustului pe care îl are carnea.

Specialiștii vin și cu o serie de sfaturi în ajutorul celor cărora vor să găasească o friptură excelentă. Primul lucru de observat, carnea trebuie să aibă multe inserturi de grăsime și să aibă o culoare rușu deschis. Tot un lucru extrem de important, pentru acel gust bun și textura fragedă, carnea trebuie să fie proaspătă, nu congelată.