Dacă unii zic că mai rău decât în România nu se poate, ei bine, ar trebui să arunce un ochi către Paris. La momentul de față, Franța se confruntă atât cu o criză politică, cât și cu una financiară. De manționat că partidul Adunarea Națională (AN) al lui Marine Le Pen, despre care se spune că este de extremă-dreapta, amenință acum să distrugă guvern de coaliție condus de prim-ministrul Michel Barnier.
Motivele invocate sunt planurile conservatorului din fruntea Executivului de a reduce deficitul bugetar al Franței, care nu este unul deloc mic. În cazul în care guvernul ar cădea, lucru destul de posibil chiar de zilele următoare, consecințele ar putea fi unele dezastruoase pentru finanțele francezilor, dar și pentru stabilitatea zonei euro, de asemenea.
Întreaga poveste a început în luna iunie a acestui an când președintele francez Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate. Liderul de la Paris a luat această hotărâre după ce Adunarea Națională a învins în alegerile europarlamentare și a învins partidul din care făcea parte președintele.
Astfel, după scrutinul din Franța, Noul Front Popular, o coaliție a partidelor de stânga care s-au reunit pentru a bloca AN, a obținut cele mai multe locuri în parlamentul francez. Însă, această grupare de partide nu a reușit să obțină și o majoritatea absolută. În acest sens, politicienii centriști ai lui Macron și-au pierdut majoritatea și s-au clasat pe cel de-al doilea loc, în timp ce AN a ajuns pe locul al treilea, scrie digi24.ro.