Infofinanciar > Info > Guvernului francez nu-i place Black Friday
Info

Guvernului francez nu-i place Black Friday

black friday (sursă foto: dreamstime)
sursă foto: dreamstime

Guvernul francez a lansat o campanie prin care îi încurajează pe oameni să nu cumpere haine noi în cadrul vânzărilor de Black Friday. Spotul publicitar creat arată un bărbat care cere sfaturi într-un magazin. Asta înainte ca un vânzător să-i spună să nu cumpere nimic, pentru a ajuta planeta și finanțele sale.

În spatele campaniei se află ministrul pentru tranziție ecologică. Acesta este acum responsabil cu promovarea sustenabilității în rândul cetîțenilor. Numele său este Christophe Béchu. Însă mesajul respectivului spot a fost criticat de alte departamente guvernamentale. Ministrul de finanțe, de exemplu, Bruno Le Maire, a calificat ideea drept „prost concepută”. Și a spus ulterior că va dăuna „afacerilor oneste”.

Departamentul lui Le Maire încearcă să combată creșterea șomajului și criza costului vieții. Iar vânzările sezoniere ar trebui să readucă mai mulți bani în economie. Black Friday, când comercianții oferă reduceri și promoții semnificative, este una dintre cele mai mari zile de cumpărături din an în multe țări europene.

Împotriva Black Friday

Joi, 24 noiembrie, Béchu a recunoscut că este posibil ca mesajul să fi vizat alte afaceri. Oficialul a declarat public pentru France Inter că „Ar fi trebuit să vizăm mai degrabă platformele de vânzări online decât afacerile fizice cu acest mesaj”. Dar a spus că reclamele nu vor fi retrase din spațiul mediatic francez.

Campania este una dintre numeroasele inițiative ale lui Béchu. Oficialul de la Paris a lansat anterior un „bonus de reparații”. Este vorba despre un proiect ce are drept scop încurajarea oamenilor să își repare hainele existente în loc să cumpere altele noi. Astfel, din luna octombrie a acestui an, guvernul francez a subvenționat reparațiile de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Din partea statului, oamenii au primit o reducere între 6 euro și 25 euro. Guvernul s-a angajat atunci să contribuie cu suma de 154 de milioane de euro la fondul de prime pentru reparații în următorii cinci ani.

Problema fast-fashion

Bérangère Couillard, ministrul junior al ecologiei, a declarat că guvernul s-a angajat să abordeze problema fast fashion. Mai multe critici au venit din partea Alianței pentru Comerț, a Uniunii Industriilor Textile și a Uniunii Franceze a Industriilor de Modă și Îmbrăcăminte. Reprezentanții acestor organizații au emis deja o declarație comună.

„Cerem retragerea imediată a acesteia. În caz contrar vom lua în considerare o acțiune în justiție pentru denigrare comercială. Cerem ADEME [Agenția Franceză pentru Mediu și Managementul Energiei] și Ministerului Tranziției Ecologice și Teritoriilor să retragă imediat acest videoclip. Solicităm o colaborare pentru a dezvolta o comunicare pozitivă pe tema transformării sectorului modei și comerțului”, scrie BBC.