Infofinanciar > Info > Guvernul a dat cărțile pe față! România nu are suficient gaz din producție proprie pentru la iarnă
Info

Guvernul a dat cărțile pe față! România nu are suficient gaz din producție proprie pentru la iarnă

Conductă de gaze, Sursă foto: jurnalul.ro
Credit imagine: jurnalul.ro

În condițiile în care toată lumea a anunțat acest an o iarna grea, Guvernul nu ușurează situația în niciun fel. Oficialii au recunoscut că România nu are în momentul de față suficient gaz provenit din producția internă.

80% din depozitele de gaz sunt pline în acest moment. Aceasta ar fi una dintre inițiativele Guvernului pe care a reușit să o pună în practică, deși termenul dat de Comisia Europeană era data de 31 octombrie 2022. România mai are însă nevoie de gaz, pentru că doar 90% din consum putem acoperi din producția proprie.

Pentru 10% încă depindem din importuri.

Guvernul are în plan să aducă gazul azer din Azerbaijan. Asta ar însemna ca gazul să fie adus prin conducte care să traverseze, Grecia, Bulgaria și să ajungă până în România. Problema este că Turcia nu și-a dat acordul pentru a trece gazul azer prin țara sa și a ajunge tocmai în România, deși conductele există deja acolo.

Cum vrea Guvernul să convingă turcii? E foarte simplu: să cumpărăm dronele fabricate de ei, mai exact Bayraktar.

Pentru 300 de milioane de dolari vom cumpăra 18 drone și cu aceste trei sisteme, care conțin cele 18 drone, Guvernul speră să obțină un acord de la Ankara.

Întâlnirea ar urma să fie chiar săptămâna viitoare, la București, unde reprezentanți din guvernele Turciei Azerbaijan, Grecia și Bulgaria vor fi prezenți la București pentru a semna acest acord.

România înmagazinează milioane de metri cubi de gaze

În aceste condiții astăzi se înmagazinează în depozitele subterane 16,5 milioane de metri cubi, adică echivalentul a mai mult de două treimi din producția internă curentă (70%), un nivel zilnic record de când a început acest ciclu de înmagazinare.

Polonia a trecut deja de peste 99% – grad de umplere a depozitelor sale de gaze, urmată de Suedia, cu peste 90%, și Danemarca, unde depozitele sunt pline 89%, adică mult peste nivelul țintit de Comisia Europeană, de 80% la 1 noiembrie.