Infofinanciar > Info > Guvernul a decis renegocierea PNRR-ului! Care sunt de data aceasta neînțelegerile dintre România și UE
Info

Guvernul a decis renegocierea PNRR-ului! Care sunt de data aceasta neînțelegerile dintre România și UE

Ursula von der Leyen
sursă foto: gorjeanul.ro

Guvernul României a anunțat că întâmpină din nou probleme de ordin organizatoric în ceea ce privește Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De data aceasta, Executivul de la Palatul Victoria dorește inițierea unor negocieri cu Uniunea Europenă (UE) pentru renegocierea celor 29,2 miliarde de euro alocați țării noastre prin acest proiect.

Guvernanții doresc să stea din nou la masă cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a discuta ajustarea jaloanelor și țintelor, introducerea capitolului de RePowerEu, reducerea valorii grantului și restructurarea împrumutului, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență, citat de cei de la hotnews.ro. La aceste noi negocieri va urma să plece ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Astfel, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) din România va primi de la Guvern responsabilitatea „pentru a desfășura procedurile de renegociere cu Comisia Europeană, în vederea reaprobării PNRR, ajustării jaloanelor și țintelor, introducerii capitolului de Repowereu, reducerii valorii grantului, restructurarea împrumutului precum și a cererii de împrumut prevăzute la art. 14 din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului”.

Diminuarea granturilor, obligatorie?

Contactat marți, 16 august, de jurnaliștii de HotNews, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a venit cu lămuriri privind prioritatea discuțiilor privind diminuarea granturilor și cum s-ar dori Guvernul noua restructurarea a împrumuturilor: „Diminuarea grantului în valoare de 2,1 miliarde euro este obligatorie ca urmare a creșterii PIB în anul 2021 față de anul 2020. Din 14,2 miliarde euro se reduc 2,1 miliarde euro ca urmare a creșterii PIB și rămânem cu 12,1 miliarde de euro. Restructurarea împrumutului public este o obligație morala întrucât din împrumut ar trebui să finanțăm investiții necesare României gen: independența energetică, criza alimentară, competitivitate economică și susținerea mediului de afaceri”.

„Din împrumuturi, respectiv din 14,9 miliarde euro, prin restructurare se pot obține economii (ca urmare a transferului la politica de coeziune a investițiilor) în valoare de 4,2 miliarde euro. În locul acestor investiții putem introduce obiective din RePowerEU.”, a specificat Marcel Boloș.

Ce fonduri PNRR are România în prezent

Țării noastre i s-a alocat inițial o sumă totală de 29,2 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Dintre aceștia, 14,24 miliarde de euro reprezintă granturi, adică fonduri europene nerambursabile, iar 14,93 miliarde euro reprezintă împrumuturi din partea Comisiei Europene.