Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak a anunțat că Executivul britanic ar urma să emită 100 de noi licențe pentru forarea pentru petrol și gaz, care se vor desfășura în Marea Nordului. Șeful Executivului britanic a declarat că este important ca Regatul Unit să înceapă procurarea energiei proprii, astfel încât să poată ajunge la 0 emisii care duc la efectul global de seră.
Criticii spun că guvernul britanic face doar promisiuni despre un viitor mai ecologic la mai puțin de doi ani după ce a găzduit un summit pe probleme climatice. Rebecca Newsom de la Green Peace UK consideră că aceasta este o măsură inadecvată.
„Trebuie să oprim forarea pentru petrol şi gaz, pentru a gestiona urgenţele climatice. Depozitarea de dioxid de carbon este doar o scuză a industriei de combustibili fosili pentru a-şi continua activităţile. Trebuie să nu ne mai bazăm pe aceste soluţii false şi să le înlocuim cu energie regenerabilă”, a declarat Newsom, potrivit Rador.