După ce Curtea Constituțională a stabilit că legea prin care pensiile speciale pentru parlamentari este neconstituțională, Guvernul României este „bun de plată” acum. Este vorba despre o sumă consistentă pentru care nici măcar un ban în buget nu a fost prevăzut. Mai mult de atât, după decizia CCR, și primarii au reînceput să facă presiuni ca să le fie acordate pensii speciale și lor.
Executivul trebuie acum să găsească bani ca să plătească pensiile restante încă de la începutul anului 2021, din momentul în care legea care elimina pensiile speciale ale parlamentarilor a fost promulgată.
Guvernul și problemele cu care se confruntă
Este vorba despre sute de parlamentari care vor trebui să primească pensii care s-au adunat în mai bine de un an. Acest lucru trebuie făcut în condițiile în care nu a fost prevăzută vreo sumă pentru această cheltuială, acum fiind nevoie ca banii să fie luați din altă parte. Până acum nu a fost găsit capitolul bugetar de unde pot să acopere aceste sume.
Pentru un mandat de 4 ani, un fost parlamentar, la începutul acestui an, primea o pensie specială de cel puțin 2.000 de lei pe lună, dacă acesta îndeplinește criteriul de vârstă pentru pensionare. Parlamentarii care au trei mandate primesc cea mai mare pensie specială, care poate ajunge și la peste 6.000 de lei pe lună.
Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă guvernul. Executivul va trebuie să găsească o rezolvare ca să plătească, de acum înainte, fiecare indemnizație specială pentru parlamentarii ieșiți la pensie, până în momentul în care vor găsi o soluție.
Cât vor fi pensiile speciale în funcție de numărul de mandate
Surse din coaliția de guvernare spun că, din discuțiile de până acum, nu a rezultat o soluție care să fie pe placul tuturor partidelor. Mai precis, o supraimpozitare a pensiilor speciale sau o nouă lege care să le elimine. În plus, s-au mărit și pensiile speciale după ce, săptămâna trecută, a fost dată majorarea pentru indemnizațiile parlamentarilor. În baza acestor indemnizații se calculează și pensiile de serviciu.
Pe baza noilor calcule, pensia specială pentru un mandat o să fie de aproximativ 4.800 de lei, pentru două mandate se ajunge la 8.800 de lei. În cazul celor cu trei mandate, pensia specială va trece de 10.000 de lei.
De asemenea, după decizia Curții Constituționale a României, și aleșii locali au reînceput să facă presiuni în partide pentru a le fi și lor acordate pensii speciale, în contextul în care ei sunt acum singura categorie de aleși care nu primește acest gen de pensii. Demersul lor a fost susținut în mod deschis de către UDMR.