Infofinanciar > Lumea la zi > Guvernul lui Macron, lovit de atacuri cibernetice
Lumea la zi

Guvernul lui Macron, lovit de atacuri cibernetice

Guvernul britanic îi acuză pe chinezi de atacuri cibernetice
Sursa foto Arhiva companiei

Mai multe departamente guvernamentale franceze s-au confruntat cu o serie de atacuri cibernetice. Guvernul a activat o celulă de criză pentru a face față atacului. Potrivit biroului primului ministru, impactul a fost redus în prezent. Accesul la unele site-uri guvernamentale a fost „restabilit”. Totuși, atacurile sunt încă în desfășurare.

„Începând de [duminică], mai multe departamente guvernamentale au fost subiectul unor atacuri cibernetice ale căror metode tehnice sunt convenționale, dar a căror intensitate este fără precedent. Numeroase servicii ministeriale au fost vizate”, a precizat biroul premierului într-un comunicat.

Atacurile au loc în continuare 

Echipe mobilizate de departamentul interministerial pentru afaceri digitale DINUM și de agenția franceză de securitate cibernetică ANSSI continuă să respingă atacurile.

Încă nu este clar cine se află în spatele atacurilor. Grupul de hackeri pro-ruși Anonymous Sudan a revendicat pe canalul lor Telegram „un atac cibernetic masiv” asupra infrastructurii Direcției interministeriale franceze pentru afaceri digitale.

Grupul s-a aflat în spatele unei serii de atacuri de tip „distributed denial-of-service” (DDoS) motivate politic. Cantități masive de trafic de internet sunt direcționate către site-uri și servicii. Astfel, se produce deconectarea acestora. Atacurile în sine nu constituie o încălcare a sistemelor informatice. Totuși, pot perturba grav comunicațiile și serviciile și sunt uneori desfășurate în paralel cu încercările de piratare a sistemelor, conform politico.eu.

Atacuri cibernetice în România

Același tip de atacuri cibernetice au avut loc în luna ianuarie a acestui an la Camera Deputaților. Hackerii au distrus baza de date a instituției. De acolo, aceștia au obținut informații confidențiale despre premierul României, Marcel Ciolacu. Se pare că cea mai bună „pradă” au fost cărțile de identitate ale lui Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor. Mai mult, acestea au fost făcute publice.

De asemenea, hackerii au pretins și că vor o recompensă de 40.000 de euro în Bitcoin pentru a nu publica datele.

„În momentul în care s-au actualizat sistemele informatice ale Camerei Deputaților, undeva prin 2019, aceasta a optat să își administreze și să își gestioneze în regie proprie, prin intermediul Departamentului de IT, responsabilitatea de securitate cibernetică a site-ului propriu”, a transmis la acea vreme Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

De asemenea, atunci se discutau despre modalitatea prin care hackerii au reușit să pătrundă. Exista inclusiv scenariul unor vulnerabilități din interior.

„Dacă se identifică poarta prin care au intrat hackerii, atunci da, se poate ajunge la concluzia că datele au fost extrase, dacă nu se identifică, celălalt scenariu (al unei vulnerabilități din interior, n.r.) devine din ce în ce mai plauzibil. E nevoie de acces complet la calculatoarele respective, ceea ce au acum anchetatorii, însă dacă au intrat niște băieți care se pricep, nu prea vor găsi indicii”, a transmis Alexandru Panait, inovator în IT și expert în securitate cibernetică.