Guvernul olandez va trimite un număr de 18 avioane de luptă F-16 în Ucraina. Acest anunț a fost făcut de președintele Volodimir Zelenski. În urma unei discuții pe care a avut-o cu premierul olandez, Mark Rutte.
„Am discutat despre evoluțiile de pe linia frontului, despre situația din Marea Neagră și despre nevoile militare actuale ale Ucrainei. Inclusiv despre artilerie, drone și apărare aeriană. Am convenit să ne continuăm activitatea comună privind garanțiile de securitate în urma Declarației G7 de la Vilnius. Am discutat și despre următoarea reuniune a Formulei de pace. Și despre eforturile de consolidare a sprijinului internațional pentru viziunea ucraineană a unei păci juste.”, a scris Zelenski pe platforma X.
Mark Rutte a transmis faptul că „astăzi l-am informat pe președintele Zelenski despre decizia guvernului nostru de a pregăti inițial un număr de 18 avioane de luptă F-16 pentru livrarea către Ucraina. Livrarea de avioane F-16 este unul dintre cele mai importante elemente ale acordurilor încheiate cu privire la sprijinul militar pentru Ucraina.”, potrivit The Guardian