Infofinanciar > Info > Guvernul pune pe masă mai mulți bani! Se oferă câte 2.000 de lei în iunie și octombrie
Info

Guvernul pune pe masă mai mulți bani! Se oferă câte 2.000 de lei în iunie și octombrie

Guvernul pune pe masă mai mulți bani! Se oferă câte 2.000 de lei în iunie și octombrie
Sursa: wowbiz

În cadrul discuțiilor avute cu ieri cu reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ, Guvernul a venit cu o nouă propunere financiară prin care speră să pună capăt grevei profesorilor, care a intrat deja în a doua săptămână.

După ce a eșuat în mod repetat în încercarea de a oferi o soluție viabilă la solicitările profesorilor, Guvernul a venit ieri cu o nouă propunere pentru aceștia, care nu diferă însă prea mult de cele precedente.

Este vorba despre același sistem de prime, care se vor acorda în două tranșe, în lunile iunie și octombrie, numai că de data aceasta vor avea valori egale de câte 2.000 de lei fiecare. Astfel, totalul sumei de care va benefica un profesor va fi de 4.000 de lei, față de 2.500 cât oferise Guvernul în urmă cu o săptămână, rezultând o majorare de 1.500 de lei.

De menționat că profesorii au refuzat sistemul de prime propus de Executiv anterior, subliniind că acesta nu oferă un răspuns viabil la solicitările lor.

Ce prevede oferta Guvernului

„Pentru personalul didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și didactic auxiliar) se acordă prime pentru susținerea carierei didactice 2.000 de lei net suma forfetară, primită pe data de 5 iunie și 2.000 lei net, primiți pe data de 5 octombrie, din care 30% (600 lei) garantat suma forfetară – pentru diferența de 70% (1.400 lei pentru achiziție de laptopuri, tablete, cărți, materiale didactice, cu documente justificative pentru decont pana la încheierea proiectelor europene pe finanțare PNNR). Facem precizarea ca cei 2.000 lei din octombrie se vor acorda, în fiecare an, pana in anul 2027”, se arată în comunicatul Guvernului.

Conform sursei citate, în cazul cadrelor nedidactice va avea loc o majorare de 8-9% a salariilor, urmând ca acestea să primească, de asemenea, prime de câte 500 de lei net, în iunie și 1.000 de lei net în  octombrie. Din aceștia, 30% sumă forfetară și 70% pentru cursuri de igienă și altele asemenea. Și cei 1.000 lei din octombrie se vor acorda, în fiecare an, până în anul 2027.

Totodată, în cadrul discuțiilor, profesorilor li s-a promis încheierea unui acord cu cele două partide de guvernământ, PSD și PNL, care va include toate solicitările acestora vizavi de viitoarea Lege a salarizării, și pornind condiția ca salariul debutantului în învățământ să fie la nivelul salariului mediu brut pe economie.

Se așteaptă răspunsul profesorilor

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a declarat că oferta Executivului a fost comunicată profesorilor, iar astăzi va fi anunțat răspunsul acestora, conform Digi24.

Ieri, federațiile sindicale au remis un comunicat comun în care se arăta că: „Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. (…) Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar.”