Infofinanciar > Info > Guvernul României a aprobat construcția unui pasaj de 35 milioane de lei în Craiova
Info

Guvernul României a aprobat construcția unui pasaj de 35 milioane de lei în Craiova

Logo Guvernul României condus de Marcel Ciolacu

Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, 28 august, indicatorii tehnico-economici pentru constuirea pasajului care va asigura legătura între Cartierul Bordei și orașul Craiova, urmând ca după finalizarea procedurilor să înceapă construcția podului peste calea ferată.

„Guvernul României aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ‘Realizarea construcţiei pasaj pe Strada Gârleşti la intersecţie cu calea ferată, în municipiul Craiova, judeţul Dolj’. Este, fără îndoială, un proiect cu semnificativ impact local.

Construirea pasajului face parte din planul de dezvoltare a municipiului Craiova şi va lega noul Cartier Bordei – care are peste 6.000 de case – de corpul principal al oraşului Craiova, peste pachetul de căi ferate existent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.