Fostul președinte Donald Trump și vicepreședintele SUA, Kamala Harris, sunt la egalitate în statele-cheie, conform unui nou sondaj CBS News publicat duminică. Candidata democraților conduce însă cu un punct procentual în fața lui Trump la nivel național.
Sondajul CBS News/YouGov a relevat că vicepreședinta Kamala Harris conduce cu un punct procentual în fața lui Trump la nivel național. Este poziție mult mai bună pentru democrați decât cu președintele Biden în fruntea listei. Aceștia se reunesc în jurul lui Harris ca noul lor candidat oficial.
Cei doi candidați sunt la egalitate, fiecare cu 50% din suport, în statele-cheie. Harris îl conduce pe Trump cu 50% la 49% la nivel național într-o cursă directă, a arătat sondajul. Când sunt incluși și candidați ai terților, Harris extinde avantajul la 2 puncte procentuale în fața fostului președinte.
Kamala Harris a recâștigat terenul pierdut de Biden
Campania lui Harris a debutat cu un entuziasm masiv din partea democraților după ce a preluat locul lui Biden. Vicepreședinta a doborât recorduri de strângere de fonduri și atras mari mulțimi de alegători la mitingurile organizate.
Acest entuziasm s-a reflectat și în sondaje. Mai mulți democrați au declarat că vor vota „cu siguranță”. Considerabil mai mulți decât atunci când Biden era candidat.
În general, 85% dintre democrați și 88% dintre republicani spun că vor vota. Comparativ cu 81% dintre democrați și 90% dintre republicani luna trecută.
Printre alegătorii de culoare, un segment cheie pentru Kamala Harris, 74% au spus că vor vota „cu siguranță”. Comparativ, doar 58% din acest electorat și-a manifestat intenția de vot când Biden era candidatul Partidului Democrat.
Harris are acum 81% din suportul alegătorilor de culoare, comparativ cu 73% pentru Biden. Strategii democrați au avertizat de mai multe luni că Biden pierde teren în acest segment cheie al bazei partidului.
Trump conduce în trei state
Kamala Harris a lărgit de asemenea diferența de gen între candidați. Vicepreședintele SUA a obținut 54% din voturile femeilor. Între timp, fostul președinte Donald Trump câștigă 54% din voturile bărbaților, conform sondajului CBS News.
În statele-cheie, Harris și Trump sunt la egalitate. Este vorba de Michigan, Pennsylvania și Arizona, conform sondajului.
Trump are un avantaj de 1 punct procentual în Wisconsin și un avantaj de 3 puncte în Georgia și Carolina de Nord. În schimb, Kamala Harris are un avantaj de 2 puncte în Nevada, conform thehill.
Democrații sunt entuziasmați și de faptul că Harris a strâns 310 milioane de dolari în luna iulie. Suma obținută este mai mult decât dublul celei 137 de milioane de dolari strânse de Trump. Campania lui Harris și a altor comitete afiliate are 377 de milioane de dolari în numerar în mână. Este cu peste 50 de milioane de dolari față de fondul de 327 de dolari al lui Trump.
Democrații au pierdut avantajul financiar sub conducerea lui Biden în ultimele luni. În mai, banii adunați de Trump în urma condamnării sale în New York au șters avansul pe care Biden îl construise. Iar prestația dezastruoasă a lui Biden la dezbaterea din iunie, a înghețat strângerea de fonduri. Acum însă, situația s-a îmbunătățit considerabil.