Infofinanciar > Info > Pas important pentru Hidroelectrica. Compania a modernizat cea mai mare hidrocentrală de la noi din țară
Info

Pas important pentru Hidroelectrica. Compania a modernizat cea mai mare hidrocentrală de la noi din țară

Pas important pentru Hidroelectrica. Compania a modernizat cea mai mare hidrocentrală de la noi din țară
Sursa foto: Arhiva companiei

Într-un comunicat emis recent, Hidroelectrica a anunțat că a efectuat lucrările de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru.

Prin intermediul acestui proces, puterea Hidroagregatului nr.5 (HA5) a fost mărita de la 50 MW la 54,126 MW. Astfel, se marchează o evoluție importantă în procesul de modernizare pentru una dintre cele mai importante hidrocentrale ale țării noastre.

În acest context a fost vorba de o valoare a investiției pentru HA5 și a instalațiilor aferente estimată în jurul valorii de 61,7 milioane de lei. Din acești bani, costurile efective pentru procesul de retehnologizare au fost de 51,5 milioane.

Lucrările complexe au fost realizate de către Hidroserv, compania suport a Hidroelectrica. Firma activează de mai bine de 55 de ani în domeniul hidroenergetic. Este important de subliniat faptul că Hidroserv a mai efectuat și în anul 2020 lucrări de retehnologizare pentru HA6. În urma finalizării acestora s-a obținut o creștere a puterii instalate care a dus tot la valoarea de 54,126 MW.

Hidroelectrica se va ocupa și de alte lucrări

Hidrocentrala Stejaru, care a avut în primele sale etape o capacitate instalată de 210 MW, se află acum în plin proces de modernizare. Este vorba despre înlocuirea echipamentelor vechi și montarea unor noi tehnologii de ultimă generație.

În urma punerii în funcțiune a HA5 și HA6, puterea instalată a CHE Stejaru a urcat la 218,25 MW. Mai sunt așteptate și alte creșteri pe viitor, fiind vorba și de retehnologizarea celor patru turbine Francis verticale. La momentul actual, puterea acestora este de 27,5 MW.

„Finalizarea lucrărilor de retehnologizare a Hidroagregatului 5 de la CHE Stejaru reprezintă pentru Hidroelectrica un pas înainte semnificativ în procesul nostru de modernizare şi eficientizare a capacităţilor de producţie. Acest proiect complex reconfirmă angajamentul nostru de a investi în infrastructura energetică strategică a României, utilizând cele mai noi tehnologii pentru a asigura performanţă, fiabilitate şi sustenabilitate. Creşterea capacităţii instalate a HA5 la 54,126 MW contribuie direct la consolidarea poziţiei Hidroelectrica ca lider în producţia de energie verde din România. Suntem conştienţi de importanţa acestor proiecte nu doar pentru compania noastră, ci şi pentru sistemul energetic naţional”, a precizat Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica.

„Unul dintre cele mai importante obiective energetice ale României”

CIO-ul Hidroelectrica, Bogdan Badea, a subliniat faptul că hidrocentrala Stejaru reprezintă unul dintre cele mai importante obiective energetice ale țării noastre. Astfel, acesta a susținut că proiectele nu se vor opri, fiind un pas important pentru ridicarea standardelor.

„Hidrocentrala Stejaru, unul dintre cele mai importante obiective energetice ale României. Suntem mândri că evoluăm foarte bine cu lucrările mari de investiţii. Acestea contribuie semnificativ atât la securizarea portofoliului Hidroelectrica, cât şi la asigurarea continuităţii producţiei de energie verde pentru ţara noastră. Dincolo de dificultăţile inerente implementării unor astfel de proiecte complexe, nu ne abatem de la obiectivele centrale. Este vorba despre cele de a ridica standardele de performanţă prin tehnologii moderne. La fel de importantă este și introducerea echipamentelor într-un nou ciclu de viaţă şi de exploatare”, a declarat Badea.

Hidrocentrala Stejaru este cea mai mare unitatea de acest tip de la noi din țară. Construcția sa a început și s-a finalizat în jurul anilor 1950 pe râul Bistrița, la o distanță de 15 km de barajul Izvoru Muntelui. Ulterior, centrala a fost pusă și în funcțiune în 1960, conform economica.