Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut că ajutorul oferit de SUA Ucrainei se aseamănă cu acțiunile lui Adolf Hitler și Napoleon Bonaparte. Oficialul a mai acuzat, printre altele, administrația de la Washington că a forțat statele europene să se implice într-un război cu Moscova.
Astfel, în opinia lui Lavrov, Statele Unite ale Americii au încercat să folosească aceeași tactică împotriva Rusiei, precum liderul nazist Adolf Hitler și împăratul francez Napoleon Bonaparte.
„SUA, prin intermediul Ucrainei prin procură, poartă un război împotriva țării noastre cu aceeași sarcină: soluționarea definitivă a problemei rusești”; „Exact cum Hitler a dorit o soluție finală la chestiunea evreiască, acum, dacă citiți ce spun politicienii occidentali (…) ei spun clar că Rusia trebuie să sufere o înfrângere strategică”, a susținut Lavrov.
Nu au primit nicio ofertă de pace
De asemenea, în timpul conferinței, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a mărturisit că administrația de la Moscova nu a primit până acum nicio propunere din partea Ucrainei pentru a negocia pacea și pentru a opri desfășurarea războiului militar. Acesta a mai caracterizat propunerile președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, venite până acum pe această temă drept unele inacceptabile.
În plus, Serghei Lavrov a scos în evidență faptul că Rusia este pregătită în orice moment să discute cu statele europene pentru a oprirea conflictului economic dintre cele două tabere. Însă, în opinia sa, orice soluție în acest sens trebuie să cuprindă și să abordeze de securitate ale Moscovei, scriu cei de la G4Media.
Totodată, oficialul rus le-a cerut din nou liderilor NATO să înceapă retragerea „infrastructurii militare” din Ucraina și din alte țări apropiate de granițele Rusiei.
SUA ar vrea să-l lichideze pe Putin
La sfârșitul anului trecut, Serghei Lavrov a anunțat că reprezentanții Ministerului Apărării al Statelor Unite ar avea de gând să ofere o „lovitură de decapitare” Kremlinului, executându-l pe președintele Rusiei, Vladimir Putin.
„Washington a mers cel mai departe – acolo unii «oficiali fără nume» de la Pentagon au amenințat că vor da o «lovitură de decapitare» Kremlinului, care de fapt reprezintă o amenințare cu eliminarea fizică a șefului statului rus. Dacă astfel de idei sunt de fapt născocite de cineva, acel cineva ar trebui să se gândească foarte atent la posibilele consecințe ale unor astfel de planuri”, a susținut la acea vreme Serghei Lavrov, scriu cei de la Libertatea, citând agenția de presă rusă TASS.
De asemenea, ministrul de externe rus a precizat că SUA a coordonat mai multe lovituri „de dezarmare” împotriva Rusiei.
„La urma urmei, americanii «și-au permis»” inclusiv lovituri «de dezarmare». De asemenea, luăm în considerare imensitatea criteriilor după care Washingtonul stabilește singur condițiile de utilizare a armelor nucleare. Aceștia vorbesc despre niște «interese vitale» care nu sunt specificate în doctrina americană și, aparent, pot fi extrapolate aproape în orice locație și împrejurare dacă este necesar”, a mai adăugat Lavrov.