Infofinanciar > Lumea la zi > Hillary Clinton dă pe față secretele lui Putin! Fostul secretar de stat a fost sceptic mereu în privința președintelui rus
Lumea la zi

Hillary Clinton dă pe față secretele lui Putin! Fostul secretar de stat a fost sceptic mereu în privința președintelui rus

Hillary Clinton dă pe față secretele lui Putin! Fostul secretar de stat a fost sceptic mereu în privința președintelui rus
apnews.com

Vladimir Putin are o „încredere aproape mesianică în sine” și nu-i plac criticii, mai ales dacă sunt femei, declară, Hillary Clinton fostul secretar de stat american Hillary, conform The Guardian.

„Lui Putin nu-i plac criticii, în special femeile. Putin a devenit apoi foarte ostil cu mine, cu puține excepții. După cum se știe, el s-a implicat din greu pentru ca Trump să fie ales prin tot felul de mijloace”, a susținut Hillary Clinton.

Când s-a deteriorat relația?

În perioada 2009 – 2013, când a lucrat îndeaproape cu Vladimir Putin, la vremea aceea era doar premier al Rusiei, a declarat femeia. „A avut niște evoluții pozitive”. Însă, relația s-a deteriorat după ce Hillary Clinton a criticat alegerile din 2012 când el a revenit la conducerea țării.

Ea a declarat public că a simțit cum este Putin cu edevărat „încrederea sa aproape mesianică în el însuși și la destinul pe care îl avea, obiectivul său fiind de a restabili Rusia imperială”. Acest lucru a făcut-o să spună populației că Putin va deveni o „amenințare pentru Europa și pentru restul lumii”. 

Totuși ea își punea baza că relațiile de prietenie cu SUA îl vor face să „renunțe la ambițiile sale agresive și îl va face să încerce să caute să fie mai cooperant”.

„Când a invadat Ucraina, din păcate, nu am fost surprinsă. Am fost foarte plăcut surprinsă de cât de eficient s-a apărat guvernul lui Zelenski și Ucraina”, a subliniat ea. De asemenea, ea a apreciat faptul că NATO s-a reunit pentru a furniza armament ucrainenilor, ceea ce a confirmat în opinia sa „necesitatea de a păstra instituțiile pe care le avem și de a încerca să le facem mai eficiente pentru viitor”.  

Ben Rhodes, un consilier de securitate națională al președintelui, a declarat că europenii se pregătesc să facă exact acest lucru, prezicând noi acțiuni din partea Europei până la „sfârșitul lunii iulie”.

„Credem în continuare că cel mai bun lucru pe care Statele Unite îl pot face este să trimită un mesaj Rusiei prin sancțiuni foarte puternice, coordonate cu europenii. Și mă aștept ca în zilele următoare… să vedeți că europenii vor ieși la rampă cu sancțiuni mai puternice”, a declarat Rhodes la CNN. „Președintele a vorbit cu acești lideri, iar aceștia au indicat în cadrul întâlnirilor lor de săptămâna trecută, la Consiliul European, că sectorul energetic, sectorul de armament și sectorul financiar sunt pe masa sancțiunilor europene… Și suntem încrezători că vor exista acțiuni puternice.”

Hillary Clinton a pledat pentru un tribunal care să-i tragă la răspundere pe rușii vinovați de crime de război, deși a recunoscut că este „întotdeauna dificil să anchetezi șefi de stat” dacă ei sunt încă în funcție.