Este greu să găsim certitudine la capitolul finanțe. Dar dacă ne orientăm către astre, putem să ne facem o idee despre ceea ce ni s-ar potrivi cel mai bine din punctul de vedere al deciziilor financiare. Plecând de la trăsăturile de personalitate ale zodiei tale, poți afla care stil de economisire îți vine ușor și, de ce nu, în ce ai putea să investești cu succes.
Există nativi mai predispuși la aventură și la investiții riscante, însă de regulă, echilibrul este cheia. La fel și în cazul acelor nativi care dimpotrivă, se atașează prea mult de zona lor de confort.
Berbec
Berbecii sunt lideri înnăscuți, ceea ce îi și face să dea de multe ori startul unor afaceri îndrăznețe. Însă dacă te găsești în această situație, recomandarea noastră este să ceri multă consultanță înainte. Riști să faci mișcări impulsive. Și atunci când vine vorba de activitățile tale de persoană fizică, există posibilitatea de a cheltui mai mult decât îți trebuie. Deși ai carismă și putere asupra celorlalți, e bine să folosești puterea și asupra impulsurilor tale.
Taur
Dacă ești Taur, atunci ești foarte stabil în privința finanțelor, exceptând niște rare cumpărături extravagante. Noi am spune că ești în siguranță, dar îți sugerăm să găsești cât mai multe noi oportunități. Altfel, există riscul să te plafonezi.
Gemeni
Gemenii sunt inteligenți și sociabili. Dacă ești un nativ al acestei zodii, ai stofă îndeosebi pentru lucrul în echipă sau pentru gestionarea unor echipe. Chiar dacă ești un manager înnăscut și cu o mare ușurință în a te apropia de ceilalți, tinzi să nu faci planuri pe termen lung, ceea ce îți va dăuna când vine vorba de economisire.
Rac
Chiar dacă tinzi să fii precaut pentru tine însuți, riști să faci cheltuieli excesive pentru cei din jurul tău sau să dai bani cu împrumut atunci când nu ești sigur dacă îți vor ajunge ție. Recomandarea noastră este să-ți creezi un fond pentru urgențe și să nu te lași copleșit de emoții, care duc adesea la decizii financiare mai puțin fericite.
Leu
Leii au potențial de lideri, în special atunci când vine vorba de preluarea și managementul unei echipe. Sfatul nostru este să te concentrezi pe avansarea în ierarhia profesională și să eviți cheltuielile mărețe pentru a impresiona și pentru a asigura confortul celor din jurul tău.
Fecioară
Horoscopul financiar are mai ales cuvinte de laudă pentru nativii acestei zodii. Dacă alți nativi au fost sfătuiți să se consulte cu un expert în finanțe, este foarte posibil ca expertul să fie născut sub semnul Fecioarei. Singurul neajuns este rigiditatea de care poți da dovadă în demersurile tale financiare. Nu te teme să țintești înalt.
Balanță
Balanțele sunt foarte susceptibile la cheltuieli imprudente. Ca și la Berbec, recomandarea noastră este să fii cât mai puțin posibil sub imperiul impulsurilor.
Scorpion
Ambiția Scorpionilor este de laudă în lumea banilor. Dar poate fi și un neajuns, atunci când te îndrepți într-o direcție falimentară pe care nu vrei să o părăsești. Recomandarea noastră este să-ți găsești un consultant financiar care să-ți spună când prea mult e prea mult.
Săgetător
Ca săgetător, ești cât se poate de nestatornic. În nevoia ta de stimuli, te-ai simți de minune jucând la Bursă, de exemplu. Dar îți sugerăm să intri în contact cu un broker, pentru a fi sigur că nu ești mult prea acaparat de entuziasmul unui lucru nou.
Capricorn
Zodiile de pământ tind să fie foarte stabile și pragmatice, iar Capricornul nu face excepție. Totuși, recomandăm o mai mare deschidere spre oportunități în carieră și în domeniul finanțelor. Doar pentru că ceva merge bine, nu înseamnă că nu există undeva și mai bine.
Vărsător
Vărsătorii sunt visători, după cum bine ne reamintesc astrologii de la ea.md. Sfatul nostru? Să-ți faci o listă cât mai clară de obiective pe termen scurt, mediu și lung. Nu există nimic mai neplăcut în lumea banilor decât să nu-ți cunoști direcția, fie ea și una nonconformistă, așa cum tinde să fie în cazul Vărsătorilor.
Pești
Nativii zodiei Pești tind să fie inconsecvenți cu cheltuielile. De la 0 lei zile în șir, la cheltuieli extravagante de nicăieri. Din acest motiv, contul de economii este absolut necesar pentru acești nativi.